Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră

Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră ca parte a sancțiunilor extinse ale UE, a anunțat duminică administrația maritimă a țării pe site-ul său, scrie The Guardian.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră

Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră ca parte a sancțiunilor extinse ale UE, a anunțat duminică administrația maritimă a țării pe site-ul său, scrie The Guardian.

„Tuturor navelor înregistrate sub pavilion rusesc, precum și tuturor navelor care și-au schimbat pavilionul sau înregistrarea în registrul maritim în orice alt stat după 24 februarie, le este interzis accesul în porturile maritime și fluviale bulgare”, a spus autoritatea, potrivit News.ro.

Se vor face excepții numai pentru navele aflate în primejdie sau care solicită asistență umanitară sau pentru navele care transportă produse energetice, alimente și produse farmaceutice către țările UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite