O campanie ucraineană pentru achiziționarea de drone a strâns aproape 6 milioane de euro în trei zile

O campanie ucraineană pentru achiziționarea de drone a strâns aproape 6 milioane de euro în trei zile
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 aug 2023

O campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea a 10.000 de drone FPV pentru Ucraina și-a atins obiectivul de 235 de milioane de grivne (5,8 milioane de euro) în trei zile, a anunțat Ministerul Transformării Digitale din această țară, citat de agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

"În doar trei zile, ați strâns 235 de milioane de grivne pentru a cumpăra drone FPV și muniție", a anunțat instituția, arată Agerpres.

VIDEO Rusia a expus la Moscova blindate occidentale, „trofee” capturate în războiul din Ucraina CITEȘTE ȘI VIDEO Rusia a expus la Moscova blindate occidentale, „trofee” capturate în războiul din Ucraina

"În curând, donațiile voastre vor fi transformate în "păsări" care vor zbura pe front pentru a-i distruge pe invadatori. Fiecare grivnă trimisă va fi un pas în plus spre victorie", a adăugat ministerul, care și-a exprimat recunoștința față de persoanele și companiile care au participat la această inițiativă.

Campania a fost lansată pe 14 august de către platforma de crowdfunding a statului ucrainean "United24", o bancă și una dintre cele mai mari organizații neguvernamentale din Ucraina pe domeniul militar.

Potrivit unui comunicat al acestor entități, planul este de a achiziționa drone în valoare de 178 de milioane de grivne (4,41 milioane de euro) din străinătate și de a le dota cu explozibili de producție ucraineană în valoare de 57 de milioane de grivne (1,41 milioane de euro).

VIDEO Chișinăul a expulzat zeci de diplomați din Rusia CITEȘTE ȘI VIDEO Chișinăul a expulzat zeci de diplomați din Rusia

Dronele FPV joacă un rol din ce în ce mai important pe câmpul de luptă, iar Rusia și Ucraina concurează pentru a obține un avantaj în acest domeniu.

Datorită modului de control "First Person View" și a capacității de a atinge viteze mari, astfel de drone pot ataca eficient țintele inamice și se numără printre dispozitivele cele mai solicitate în prezent de către soldații ucraineni, potrivit comunicatului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
drone