Românii, pe locul al doilea în clasamentul vizitatorilor străini în Bulgaria

Românii, pe locul al doilea în clasamentul vizitatorilor străini în Bulgaria
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 feb 2024

Vizitele cetățenilor străini în Bulgaria s-au ridicat la 741,3 mii, ceea ce reprezintă o creștere de 4,1% față de aceeași lună a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS) de la Sofia, potrivit Novinite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai multe vizite în Bulgaria au fost efectuate de cetățeni din: Turcia – 162,9 mii, România – 125,6, Grecia – 105,9, Republica Macedonia de Nord – 51,3, Serbia – 46,7 și Ucraina – 44,5 mii, scrie G4Media.ro.

Austria nu va renunța la vetoul împotriva României privind aderarea și cu granițe terestre la Schengen CITEȘTE ȘI Austria nu va renunța la vetoul împotriva României privind aderarea și cu granițe terestre la Schengen

Majoritatea vizitelor în Bulgaria sunt efectuate în alte scopuri decât cele de vacanță și de afaceri (vizitarea prietenilor sau rudelor, educație, evenimente culturale și sportive), reprezentând 51,0%, urmate de vizitele în scopuri de vacanță și excursii, cu 35,9%, și în scopuri de afaceri, cu 13,1%.

Și călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate în luna ianuarie 2024 sunt mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai mare număr de călătorii efectuate de cetățenii bulgari sunt în: Turcia – 139,4 mii, Grecia – 97,0, Serbia – 51,1, România – 35,9, Republica Macedonia de Nord – 29,2, Germania – 26,8, Austria – 26,6, Italia – 17,5, Marea Britanie – 16,9 și Spania – 16,7 mii.

Cea mai mare pondere relativă din numărul total de călătorii efectuate de cetățenii bulgari în străinătate este formată de cele cu alte scopuri (vizitarea prietenilor sau rudelor, educație, evenimente culturale și sportive) – 50,3%, urmate de călătoriile în scop de vacanță și excursie – 27,1%, și în scop de afaceri – 22,6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
turisti
romania