Sovietul Suprem, așa cum se numește parlamentul local de la Tiraspol, a susținut în unanimitate propunerea liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, de a introduce starea de urgență.
Potrivit Tiraspolului, introducerea stării de urgență este o măsură temporară și este determinată de dificultățile privind livrările de gaze naturale. Principala problemă invocată ține de autoritățile regiunii separatise proruse este desfășurarea lentă a operațiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene, scrie News.ro.
Potrivit NewsMaker, Tiraspolul a reintrodus starea de urgență în economie după ce agentul de plată pentru gazele livrate regiunii transnistrene s-a schimbat din nou. Vicepremierul Republicii Moldova pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susține că problema este una tehnică, nu politică, și a apărut după ce autoritățile de la Tiraspol au refuzat schema de livrare a gazelor propusă de Chișinău și susținută de partenerii europeni, și a optat, în schimb, pentru mecanismul sugerat de Moscova – pe care îl califică drept nesustenabil. Vicepremierul avertizează că, în aceste condiții, crizele energetice și stările de urgență ar putea deveni recurente în regiune.
Republica Moldovenească Nistreană (RMN), entitate nerecunoscută, trăiește de aproape un an în regim de criză energetică și economie strictă. Totul a început după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său – gaz care, timp de trei decenii, a ajuns „gratuit” în regiune și a constituit baza supraviețuirii atât a economiei locale, cât și a regimului politic de la Tiraspol, un bastion pro-rus.
În prezent, Tiraspolul primește doar 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, o cantitate suficientă doar pentru gospodării și instituțiile sociale. În schimb, acest volum nu acoperă necesitățile marilor întreprinderi industriale din regiune și nici ale Centralei de la Cuciurgan (MGRES). Până la declanșarea crizei, centrala funcționa pe gaz și era principalul furnizor de energie electrică pentru întreaga Republică Moldova. În prezent, MGRES operează preponderent pe cărbune și mai produce energie doar pentru consumul intern al regiunii transnistrene.
CUM S-A AJUNS LA ACEASTĂ SITUAȚIE
În regiunea transnistreană, gazul nu mai ajunge direct de la Gazprom. Formal, nu se mai vorbește despre gaz rusesc, ci despre gaz european, cumpărat de pe piața UE și livrat printr-o schemă complexă, în mai multe etape: prin compania moldovenească MoldovaGaz (operatorul național, al cărui pachet de control aparține Gazprom), prin operatorul transnistrean Tiraspoltransgaz și prin compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG. Deși livrările sunt europene, plata pentru acest gaz este făcută de Rusia, iar Transnistria îl primește, în mod formal, sub formă de credit.
Instabilitatea vine din mai mulți factori simultan: achiziții fragmentate și verificările efectuate de băncile europene asupra companiilor prin intermediul cărora Rusia achită aceste livrări. În realitate, asta înseamnă că economia transnistreană funcționează de la un lot de gaz la altul: fiecare problemă de plată sau orice întârziere în verificările bancare din Europa se poate transforma imediat într-un nou risc de criză energetică pentru întreaga regiune.
Până la declanșarea războiului din Ucraina, Transnistria primea constant gaz rusesc, și anume gratuit. Prețul gazului în regiune era de câteva ori mai mic decât cel de pe piață, iar sumele achitate de locuitori și de mediul de afaceri rămâneau integral în bugetul local, fiind folosite de așa-zisele autorități locale pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. De menționat că, datorită prețurilor foarte mici, nivelul de gazificare din Transnistria era extrem de ridicat, iar sursele alternative de încălzire aproape că nu erau folosite, reamintește NewsMaker într-o analiză.
La începutul lunii ianuarie 2025, când livrarea gazului rusesc a fost oprită, în satele din stânga Nistrului furnizarea a fost întreruptă complet, iar în orașe a fost menținută doar pentru aragazele de gătit. Întreaga industrie dependentă de gaz s-a oprit, iar Centrala de la Cuciurgan a fost nevoită să treacă pe cărbune. Problema era complicată și de faptul că MGRES poate funcționa doar cu un tip de cărbune de cea mai bună calitate – antracitul. Asigurarea livrărilor a fost dificilă, deoarece acesta este extras în principal în Donbas, o zonă afectată de conflictul militar încă din 2014. În regiunea transnistreană existau anumite rezerve de antracit acumulate înainte de 2014, însă odată cu declanșarea crizei energetice, aceste stocuri au fost practic consumate într-o singură lună.
În cele din urmă, pentru aprovizionarea regiunii a fost stabilită o schemă complexă: gazul pentru malul stâng este livrat de MoldovaGaz, care îl primește la frontieră de la compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar plata este efectuată de compania JNX General Trading L.L.C., înregistrată în Dubai. Ulterior, companiile care efectuau plățile s-au schimbat de mai multe ori, însă toate au avut sediul în Dubai. Chiar și așa, livrările după noua schemă au început abia la jumătatea lunii februarie. Până atunci, timp de o lună, gazul a fost furnizat regiunii de Chișinău, datorită unui ajutor financiar de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.
AJUTOR DE LA UE REFUZAT
Chișinăul a condiționat aceste livrări de câteva cerințe. Tiraspolul trebuia să elibereze mai mulți deținuți politici, să reia retransmiterea postului public Moldova 1 în regiune, să demonteze posturile de control instalate în 2022 și să soluționeze problemele Liceului din Rîbnița, instituție aflată în subordinea autorităților constituționale.
Tot atunci, Uniunea Europeană a propus Transnistriei un pachet de asistență în valoare de 60 de milioane de euro, însă cu condiții suplimentare: respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, majorarea treptată a prețului gazului pentru consumatori până la nivelul pieței – în contextul în care tarifele locale erau de câteva ori mai mici – și excluderea industriei energointensive din programul de sprijin.
Tiraspolul a refuzat, însă, cele 60 de milioane de euro și practic nu a comentat acest subiect.
De menționat că cei 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe care regiunea transnistreană a început să-i primească odată cu funcționarea „schemei ungare”, reprezintă mult mai puțin decât volumul livrat regiunii în ultimele trei decenii. Doar pentru consumul intern din timpul iernii, regiunea are nevoie de aproximativ 3,7 milioane de metri cubi pe zi.
Din acest motiv, la începutul primăverii, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au redus brusc temperatura în sistemul centralizat de încălzire – o măsură fără precedent până atunci.
În ajunul actualului sezon de încălzire, așa-zisul șef al guvernului republicii nerecunoscute, Alexandr Rozenberg, a îndemnat locuitorii de pe malul stâng al Nistrului să economisească resurse energetice: „Situația practic nu s-a schimbat, de aceea trebuie să economisiți, ca să avem posibilitatea de a porni producțiile”. În paralel, în instituțiile regiunii finanțate din „buget” au început să fie instalate cazane pe combustibil solid.
