FOTO Avion Ryanair deturnat spre Minsk, la ordinul președintelui Alexandr Lukașenko

FOTO Avion Ryanair deturnat spre Minsk, la ordinul președintelui Alexandr Lukașenko
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2021

Un avion Ryanair care zbura din Grecia în Lituania a fost redirecționat către Minsk, opoziția din Belarus spunând că s-a făcut astfel încât un jurnalist disident de la bord să poată fi arestat. Cel care a dispus ca avionul să aterizeze la Minsk a fost președintele belarus Alexandr Lukașenko, al cărui gest a determinat critici la nivel internațional, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Serviciul de presă al președinției belaruse a precizat pentru Telegram că un avion de vânătoare MiG-29 a fost trimis de armată pentru a intercepta această aeronavă, arată news.ro.

Canalul opoziției Nexta de pe Telegram a declarat că fostul său editor Roman Protasevici a fost reținut.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

„Ne-au dat jos din avion, câinii au fost puși să miroasă  bagajele. L-au luat pe tipul de lângă mine, i-au aruncat bagajul pe pistă. L-am întrebat ce se întâmplă. Mi-a spus cine este și a adăugat: Mă vor executa aici”, a povestit un pasager care stătea în avion lângă Roman Protasevici.

Președintele lituanian Gitanas Nauseda a acuzat Belarusul de o "acțiune urâtă"" și a cerut eliberarea acestuia.

FOTO Avion Ryanair deturnat spre Minsk, la ordinul președintelui Alexandr Lukașenko

Presa de stat din Belarus a declarat că avionul a fost deviat din cauza unei alerte de bombă.

Lituania, stat membru al UE, a cerut Uniunii Europene și NATO să reacționeze, Germania a solicitat o explicație imediată, iar primul ministru al Poloniei a numit măsura drept ”un act condamnabil, de terorism de stat”.

eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale CITEȘTE ȘI eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acțiunea Belarusului este ”cu totul inacceptabilă”.

Avionul, care zbura de la Atena la Vilnius, aproape ajunsese în Lituania când a schimbat direcția și a fost escortat la Minsk, capitala Belarusului, după ce a raportat că ar avea explozibili la bord, potrivit unui tracker de zbor online și agenției de știri de stat BelTA.

FOTO Avion Ryanair deturnat spre Minsk, la ordinul președintelui Alexandr Lukașenko

Oamenii legii din Belarus l-au luat din avion pe activistul Roman Protasevici, 26 de ani, și l-au reținut.

El era plasat pe o listă de persoane căutate, după protestele de stradă de anul trecut, în urma alegerilor prezidențiale în care Lukașenko a fost declarat câștigător, în timp ce adversarii s-au plâns de fraudă electorală.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

Lukașenko a ordonat personal unui avion de război să însoțească Boeingul la Minsk, a relatat BelTA, potrivit căreia nu au fost găsiți explozibili.

Lituania și aliatul rus tradițional Belarus sunt vecini și foști membri ai Uniunii Sovietice.

Lituania este acum membră a Uniunii Europene, Belarusul nu.

Președintele lituanian Gitanas Nauseda a cerut un răspuns internațional.

"Fac apel la aliații NATO și UE să reacționeze imediat la amenințarea reprezentată de regimul din Belarus pentru aviația civilă internațională. Comunitatea internațională trebuie să ia măsuri imediate pentru ca acest lucru să nu se repete", a spus Nauseda.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Consilierul prezidențial lituanian Asta Skaisgiryte a declarat că operațiunea de aterizare forțată a avionului care transporta aproximativ 170 de persoane din 12 țări pare să fi fost planificată în prealabil.

Ea a spus că serviciile de informații din Belarus știau cine se afla la bordul avionului, care a fost forțat să aterizeze cu ajutorul avionului de luptă MIG-29.

Protasevici locuia în Vilnius din noiembrie, a spus Skaisgiryte.

O purtătoare de cuvânt a autorității aeroportuare lituaniene a declarat pentru Reuters că avionul, programat să aterizeze duminică la Vilnius, era așteptat să aterizeze mai târziu în acea zi.

Ryanair a declarat că echipajul avionului a fost informat de Belarus cu privire la o potențială amenințare la adresa securității la bord și a fost instruit să se îndrepte către cel mai apropiat aeroport, Minsk.

Avionul a aterizat în siguranță, pasagerii au fost debarcați și controalele de securitate au fost efectuate de către autoritățile locale. Întârzierea a fost regretabilă și în afara controlului său, a adăugat aceasta.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Departamentul pentru controlulul criminalității organizate din Belarus a raportat, de asemenea, că Protasevich a fost reținut, dar apoi a șters afirmația de pe canalul său Telegram.

La putere din 1994, Lukașenko a lansat o represiune violentă împotriva protestelor de stradă din 2020.

 

Aproximativ 35.000 de persoane au fost reținute din august, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului. Zeci de oameni au primit condamnări la închisoare.

Autoritățile afirmă că au fost lansate peste 1.000 de dosare penale. Protasevich este unul dintre fondatorii serviciului de știri de opoziție NEXT, un canal Telegram care a devenit una dintre principalele surse de știri despre demonstrațiile din Belarus. Canalul de știri esteste ostil lui Lukașenko și ajută la coordonarea protestelor.

Politicianul de opoziție din Belarus Svetlana Tsikhanouskaya, principalul rival al lui Lukașenko la ultimele alegeri, a declarat că autoritățile din Belarus ”au pus în pericol siguranța pasagerilor la bord și a întregii aviații civile în scopul pedepsirii bărbatului care a fost redactor al celui mai mare canal independent din Belarus, Telegram”.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
minsk