VIDEO Rusia a lansat primul său robot umanoid către Stația Spațială Internațională

VIDEO Rusia a lansat primul său robot umanoid către Stația Spațială Internațională
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2019

Numele său este Fiodor și are propriul cont pe Instagram: Rusia a lansat joi o rachetă către Stația Spațială Internațională (ISS) transportând primul său robot umanoid pentru un sejur test în vederea utilizării unei astfel de mașinării pentru explorarea spațiului îndepărtat, relatează AFP și EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fiodor, care poartă numărul de identificare Skybot F850, a decolat joi la bordul unei rachete Soyuz la ora 03:38 GMT de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, a informat Centrul de Control pentru Zboruri Spațiale al Rusiei. El urmează să sosească sâmbătă pe ISS și să rămână acolo timp de zece zile, până pe 7 septembrie, scrie Agerpres.

Dwayne Johnson, cel mai bine plătit actor al ultimului an CITEȘTE ȘI Dwayne Johnson, cel mai bine plătit actor al ultimului an

Robotul măsoară 1,80 metri înălțime și cântărește 160 de kilograme. Fiodor este un prenume rusesc, însă transcrierea sa în limba engleză, Fedor, este, de asemenea, acronimul pentru "Final Experimental Demonstration Object Research" (Cercetarea Finală a Obiectelor Demonstrative Experimentale).

El își va testa abilitățile în condițiile unei gravitații mult reduse. Principalele sale abilități includ imitarea mișcărilor umane, ceea ce înseamnă că poate ajuta astronauții să-și îndeplinească sarcinile.

viewscnt
Afla mai multe despre
robot umanoid
rusia
fiodor