Președintele rus Vladimir Putin a ordonat semnarea unui acord de parteneriat strategic cuprinzător cu Iranul, țară care face obiectul unor noi sancțiuni occidentale pentru presupuse livrări de rachete balistice Moscovei, relatează EFE.
Putin a acceptat astfel propunerea Ministerului rus de Externe, convenită anterior la nivelul întregului guvern, conform portalului oficial de informații juridice al statului rus.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Ministrul de externe, Serghei Lavrov, declarase la începutul lunii septembrie că cele două țări sunt pe cale să finalizeze pregătirea pentru semnarea unui acord cuprinzător, scrie Agerpres
Putin s-a întâlnit săptămâna trecută la Sankt Petersburg cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, generalul Ali Akbar Ahmadian, ocazie cu care a remarcat că, de la preluarea mandatului de către noul președinte iranian, Masud Pezeshkian, "nu a existat nicio schimbare în relațiile cu Rusia".
Vedem că "cooperarea cu Rusia rămâne o prioritate pentru echipa noului președinte. Îl așteptăm cu nerăbdare la Kazan în perioada 22-24 octombrie la summitul BRICS", a spus el.
Putin și-a exprimat încrederea că Pezeshkian va efectua de asemenea o vizită de stat în Rusia, în cursul căreia speră că va fi semnat respectivul acord interstatal menit să transforme relațiile dintre cele două țări într-un "parteneriat strategic".
De asemenea, președintele rus i-a transmis "calde urări" ayatollahului Ali Khamenei, datorită căruia "relațiile de prietenie ruso-iraniene au dobândit o nouă dinamică" în ultimii ani, potrivit lui.
El a recunoscut că schimburile comerciale au scăzut în 2023, dar această tendință - a subliniat Putin - a fost inversată în prima jumătate a anului în curs, când au crescut cu "aproape 10%".
CITEȘTE ȘI Ungaria pierde fonduri europene de 200 de milioane de euroÎn pofida sancțiunilor, Kremlinul susține că Rusia va continua să coopereze în chestiuni sensibile cu Iranul, pe care îl consideră un "partener important al țării".
Săptămâna trecută, secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul de externe britanic David Lammy au acuzat Rusia, în timpul vizitei lor la Kiev, de escaladarea situației în Ucraina după un presupus transfer de rachete balistice din Iran, pe care Moscova le-ar putea utiliza în războiul pe care îl duce din februarie 2022 în țara vecină.
Din acest motiv, ei au declarat că vor discuta cu liderii țărilor lor să permită Ucrainei să utilizeze rachete cu rază lungă de acțiune împotriva anumitor ținte de pe teritoriul rus, ceea ce l-a determinat pe Vladimir Putin să avertizeze că, în acest caz, NATO "va fi în război cu Rusia", notează EFE.