Zelenski vrea ca industria de apărare a Ucrainei să fie printre primele 10 din lume: Avem acum 300.000 de angajați, este una dintre cele mai mari realizări ale țării noastre din ultimii ani

Zelenski vrea ca industria de apărare a Ucrainei să fie printre primele 10 din lume: Avem acum 300.000 de angajați, este una dintre cele mai mari realizări ale țării noastre din ultimii ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 dec 2023

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că industria de apărare a Ucrainei devine tot mai productivă și pregătită pentru un război modern, tehnologic, furnizând sute de mii de locuri de muncă și având potențial pentru a deveni printre primele zece din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Zelenski a spus că a avut o întâlnire cu șefii companiilor ucrainene din domeniul apărării, la care au fost reprezentate peste 100 de companii, dar acestea nu sunt toate. „În total, industria noastră de apărare are acum aproximativ 300.000 de angajați, iar aceasta este una dintre cele mai mari realizări ale țării noastre din ultimii câțiva ani. Industria de apărare a Ucrainei nu este doar în curs de redresare, ci devine atât de productivă pe cât trebuie să fie pentru un război modern și tehnologic”, a spus Zelenski.

DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul îngheață încă 6 luni tarifele RCA, doar ușor ajustate. Situație de criză. Calcul special de despăgubire la accident CITEȘTE ȘI DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul îngheață încă 6 luni tarifele RCA, doar ușor ajustate. Situație de criză. Calcul special de despăgubire la accident

„Multe întreprinderi de stat care nu au mai funcționat de zeci de ani au relansat acum producția, inclusiv de noi tipuri de arme”, a arătat Zelenski.

El a subliniat că există și o importantă componentă privată în industria de apărare. „Multe inițiative private sunt deja la lucru: patru din cinci companii din industria noastră de apărare sunt întreprinderi private”, a spus Zelenski.

Președintele a menționat, în context, că apărarea ucraineană a reușit să doboare în ultimele 24 de ore majoritatea celor 46 de drone Shahed trimise de Rusia, ceea ce dovedește că „acțiunile și comunicarea cu partenerii sunt corecte”, iar „apărarea aeriană ucraineană, grupurile mobile de tragere, artileriștii antiaerieni sunt capabili să apere statul”. În ceea ce privește urmările atacului din ajun asupra orașului Herson, inclusiv asupra gării, unde un polițist a murit, iar alți patru au fost răniți, Zelenski a spus că 70 la sută din oraș a rămas fără energie electrică, infrastructura critică fiind alimentată de generatoare, dar alimentarea cu gaz a fost restabilită, scrie News.ro.

„Planificăm deja în mod activ evenimente internaționale în ianuarie și februarie, care vor spori forța Ucrainei. Lucrăm la noi pachete de apărare”, a promis Zelenski.

„Pentru anul viitor, avem obiective absolut clare în ceea ce privește artileria, dronele, rachetele și vehiculele blindate. Unul dintre cele mai importante rezultate politice din acest an este un acord cu partenerii noștri, în special cu Statele Unite, privind producția noastră comună de arme, crearea de noi facilități de producție cu localizarea în Ucraina și extinderea bazei de reparații”, a punctat liderul de la Kiev.

„Toate acestea se adaugă la puterea de apărare și economică a Ucrainei: înseamnă o creștere semnificativă a PIB-ului și locuri de muncă bune”, a arătat Zelenski.

FOTO Boc anunță o investiție de peste 9 milioane de euro în Parcul Feroviarilor CITEȘTE ȘI FOTO Boc anunță o investiție de peste 9 milioane de euro în Parcul Feroviarilor

El a spus că prin industria de apărare, Ucraina poate deveni un furnizor de securitate și își propune să devină unul dintre cei mai puternici membri ai NATO.

„Sunt încrezător că industria noastră de apărare - cu condiția să continue să se dezvolte în mod constant - va deveni în cele din urmă unul dintre primele 10 cele mai productive și mai puternice complexe de apărare din lume. Acesta este adevăratul potențial al Ucrainei, iar țara noastră poate deveni cu siguranță unul dintre furnizorii de securitate la nivel mondial și unul dintre cei mai puternici membri ai NATO. Noi lucrăm pentru acest lucru”, a asigurat liderul ucrainean.

viewscnt
Afla mai multe despre
zelenski
arme
ucraina