Fintechul polonez PragmaGO preia compania românească Telecredit IFN, care operează sub brandul Omnicredit, de la fondul de investiții Reconstruction Capital II Limited (RC2) și Elisa Rusu, CEO al companiei.
BRD Finance IFN a semnat actele pentru începerea procedurii de dizolvare și lichidare voluntară a companiei.
GenCast, inteligența artificială (AI) dezvoltată de Google, meteorologul A.I. dezvoltat de divizia DeepMind a gigantului american, a surclasat deja cele mai bune previziuni mondiale despre furtunile mortale, dar și prognozele meteo obișnuite, conform The New York Times.
România se află pe locul 15 la creșterea economică din 2024 într-un top al țărilor din Europa, condus de Malta, Serbia și economiile de război din Rusia și Ucraina. Suntem totuși peste media europeană.
Ultimele săptămâni au adus în programul mărcii Dacia prezentarea celebrei deja mașini ce va participa în Raliul Dakar, Sandrider, împreună cu piloții care o depășesc în celebritate, Sebastian Loeb și Nasser Al-Attiyah. După România, alte țări europene au putut admira replica modelului ce va lua startul în Dakar, dar în Italia invitații au avut parte de o a doua surpriză: un Duster în culorile lui Sandrider, o posibilă viitoare ediție specială a SUV-ului produs în România.
O mișcare importantă este pregăttită în sistemul bancar de plăți - Pentru a simplifica și securiza cumpărăturile online, de pe cardurile bancare vor fi eliminate complet cifrele imprimate, până în anul 2030.
Distrusă parțial de un incendiu în 2019, celebra catedrală Notre-Dame din Paris și-a redeschis porțile în prezența a numeroși șefi de stat, dar și a unor celebrități, evenimentul reprezentând punctul culminant al unui colosal proiect de reconstrucție fără precedent în istoria Franței, relatează AFP.
Mai mulți turiști au rămas blocați pe munte, în condițiile în care zăpada este depusă în cantități mari, mai ales pe văile de abrupt, pericolul declanșării avalanșelor fiind de gradul 4 din 5, informează Salvamont Prahova.
Toți utilizatorii platformei sociale X, fost Twitter, pot acum să acceseze chatbot-ul Grok, dezvoltat de xAI.
Aurul e “moneda” de refugiu tradițională în caz de turbulențe ale economiei, iar conflictele deschise din Europa și Orientul Mijlociu din acest an, împreună cu creșterea anemică a economiei globale, cea mai slabă din ultimele trei decenii, ar fi motive suficiente pentru avansul masiv al prețului aurului în 2024. Însă influența decisivă a avut-o până la urmă noua politică de achiziții a băncilor. În special a celor asiatice și în mod particular a Băncii Centrale a Chinei, care a cumpărat cantități îndeajuns de mari încât să pună presiune toată piața globală.