Ginul a devenit atât de popular în rândul britanicilor încât creșterea vânzărilor acestuia nu a mai putut fi ignorată de Biroul Național de Statistică (ONS), care l-a inclus marți în coșul de cumpărături în funcție de care este calculată inflația, transmite MarketWatch.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
”Pe lângă introducerea unor bunuri care să reprezinte sectoare sau piețe distincte, un număr de produse au fost luate în considerare pentru a diversifica gama de produse colectate pentru grupe consacrate, de obicei pentru care cheltuielile sunt semnificative. De exemplu, ginul a fost adăugat pentru că cheltuielile au crescut odată cu înființarea unui număr mare de distilerii mici, în ultimii ani”, a explicat ONS.
Inflația este unul dintre indicatorii importanți folosiți de Banca Angliei la stabilirea dobânzilor. Inflația a urcat la 1,8%, maximul ultimilor doi ani și jumătate, după referendumul pentru Brexit din iunie 2016, scrie News.ro.
Ginul este prezent de mult timp în dulapurile cu băuturi ale britanicilor, dar a fost în urma altor băuturi spirtoase, precum votca, deținătoarea unei cote de piață mai mari, potrivit Asociației Comerciale a Vinului și Spirtoaselor, posibil datorită popularității avute în cluburile de noapte.
Totuși, britanicii au băut anul trecut mai mult gin ca niciodată, vânzările urcând cu 16%, la peste 1 miliard de lire sterline, industria de profil numind ginul ”băutura anului 2016”.
În 2016 au fost înființare 40 de noi distilerii, după ce un proces din 2016 a deschis calea legală pentru ca micii producători să fabrice gin.
”Includerea ginului în coșul pentru inflație va ajuta la interpretarea secțiunii băuturilor spirtoase din coș, unde volatilitatea este mare din cauza discounturilor periodice”, potrivit ONS.
Biroul britanic pentru statistică analizează anual coșul de cumpărături, pentru a reflecta schimbarea obieceiurilor de cumpărături ale consumatorilor.
Pe lângă gin, în coșul din 2017 au mai intrat biscuiții în ciocolată, siropul de tuse, căștile pentru biciclete și scuterele pentru copii.
ONS a exlus în schimb din coș țigările mentolate, plăcuțele de frână și telefoanele care nu sunt smart. Schimbările vor intra în vigoare pe 21 martie, când va fi anunțată inflația pentru luna februarie.