Atât bitcoin, cât și ether se luptă în acest moment cu nivelurile cheie de rezistență, după o depreciere considerabilă în ultima săptămână.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Bitcoin și-a văzut prețul oscilând săptămâna trecută, ajungând joi la peste 41.000 de dolari, înainte de a se prăbuși luni sub 38.500 de dolari pe platforma eToro. În prezent, acesta a revenit puțin peste nivelul de 40.000 de dolari, arată eToro.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Pilis Food, controlat de Puiu Elisei, cu cetățenie canadiană, cumpără East Champion Union Cooperativa Agricolă, aflată în faliment Ether a înregistrat, de asemenea, o revenire joi, urcând la peste 3.100 de dolari, înainte ca o prăbușire fulgerătoare să îl aducă la 2.900 de dolari. Astăzi, însă, și-a revenit și se tranzacționează puțin peste 3.000 de dolari.
Prețul fluctuant al ambelor criptoactive ilustrează o piață dificilă pentru investitorii în criptoactive în acest moment, care privesc cum activele de risc sunt zdruncinate de evenimentele actuale - ceea ce în mod tradițional nu era o problemă atât de mare.
Dar succesiunea de evenimente în cascadă care a urmat pandemiei, inclusiv creșterea prețurilor și a ratelor dobânzilor, problemele geopolitice și alte probleme de pe glob au reușit să impingă investitorii spre activele "reale", cum ar fi mărfurile, inclusiv aurul și altele.
Criptoactivele sunt nevoite să lupte din greu în acest mediu, dar deocamdată par să reziste. Piața va urmări ca așteptările privind prețurile și ratele dobanzilor să înceapă să se atenueze, precum și o eventuală ameliorare a tensiunilor din Europa de Est. Primul scenariu este posibil în acest moment, dar cel de-al doilea pare încă departe.