Locuri de muncă tăiate, criză alimentară, inflație mai mare - posibil efecte care îngrijorează Banca Mondială în contextul războiului din Iran

Paschal Donohoe, directorul general al Băncii Mondiale, a declarat că este 'foarte îngrijorat' cu privire la impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra economiei globale, într-un moment în care o serie de țări se confruntau deja cu dificultăți din cauza unui șir de crize globale.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Locuri de muncă tăiate, criză alimentară, inflație mai mare - posibil efecte care îngrijorează Banca Mondială în contextul războiului din Iran

'Suntem foarte îngrijorați de consecințele pe care acest război le va avea asupra inflației, locurilor de muncă și securității alimentare, motiv pentru care ne pregătim să putem oferi asistență' țărilor care vor solicita, a declarat Donohoe pentru AFP.

 OFICIAL Mircea Lucescu pleacă de la echipa națională de fotbal VIDEO CITEȘTE ȘI OFICIAL Mircea Lucescu pleacă de la echipa națională de fotbal VIDEO

Instituția cu sediul la Washington acordă o atenție deosebită situației din țările africane și asiatice, care sunt deosebit de vulnerabile la creșterea prețurilor la energie și la șocurile de aprovizionare, scrie Agerpres.

'Ne consultăm cu numeroase guverne și țări pentru a le înțelege nevoile și mă aștept să aflu mai multe în următoarele săptămâni', a adăugat Donohoe.

'Aceste țări au îngrijorări cu privire la șocul de aprovizionare și implicațiile acestuia asupra disponibilității... și, bineînțeles, consecințele asupra alimentelor și disponibilității îngrășămintelor sunt evidențiate în discuțiile noastre', a explicat directorul Băncii Mondiale. Potrivit acestuia, instituția financiară internațională va profita de reuniunile de primăvară, care vor avea loc la Washington între 12 și 17 aprilie, 'pentru a evalua amploarea răspunsului potențial'.

Pe termen scurt, 'căutăm să stabilim ce fonduri sunt disponibile și ce intervenții ar putea fi necesare pentru a ajuta țările să abordeze efectele pe termen scurt ale conflictului din Iran', a spus Donohoe.

Borsec conduce apele minerale, Aqua Carpatica vine puternic din urmă. Topul jucătorilor în funcție de afaceri și profit GRAFICE CITEȘTE ȘI Borsec conduce apele minerale, Aqua Carpatica vine puternic din urmă. Topul jucătorilor în funcție de afaceri și profit GRAFICE

Ajutorul ar putea fi nu doar financiar, ci și tehnic, în special prin evidențierea reformelor care trebuie implementate pentru a sprijini redresarea economică pe termen mediu.

'Știm că, dincolo de importanța intervenției (financiare) în faza acută a crizei, răspunsul politic ulterior va fi extrem de important, așa că luăm în considerare sfaturile pe care le putem oferi țărilor', a continuat Paschal Donohoe.

Având în vedere acest lucru, Banca Mondială a emis miercuri o declarație comună cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Agenția Internațională pentru Energie (AIE), anunțând crearea unui grup de coordonare pentru a asigura cel mai eficient răspuns posibil din partea acestor instituții la criza actuală.

Isărescu anunță: Vom intra în alt proiect, adoptarea monedei euro! CITEȘTE ȘI Isărescu anunță: Vom intra în alt proiect, adoptarea monedei euro!

Demersul ar putea fi extins și la alte instituții pentru a oferi expertiză în diferite domenii. 'Acesta este tipul de răspuns coordonat de care vor avea nevoie țările', afirmă fostul ministru irlandez de finanțe.

Iranul a blocat efectiv trecerea prin Strâmtoarea Ormuz, reducând aproape la zero traficul pe această cale navigabilă vitală, prin care tranzitează 20% din hidrocarburile lumii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2317 -0.0057-0.11 %
1 USD4.5842 +0.0081+0.18 %
1 GBP6.1118 +0.00010.00 %
1 CHF5.6879 -0.0111-0.19 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite