Kazahstanul și-a majorat luna trecută rezervele de aur pentru a 39-a lună consecutiv, la 7,13 milioane de uncii, pe ansamblul anului trecut deținerile de aur ale statului asiatic înregistrând un avans de 16%, la 16,57 milioane de uncii, arată datele publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Rusia și Turcia și-au extins de asemenea rezervele de aur în decembrie, la 45,90 milioane de uncii și, respectiv, 16,57 milioane de uncii. În schimb, Canada și-a redus luna trecută rezervele de aur la 54.790 uncii, după ce în decembrie 2013 deținea 96.000 de uncii.
Băncile centrale cumpără metalul prețios după ce prețul unciei de aur a scăzut anul trecut cu 10%, investitorii anticipând că Rezerva Federală a SUA (Fed) va majora în decembrie rata dobânzii.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
''Încă vedem băncile centrale ca un cumpărător net de aur. Piețele au fost volatile în ultimele luni, astfel încât achizițiile vor continua'', a apreciat analistul Daniel Hynes, de la Australia & New Zealand Banking Group Ltd.

Băncile centrale și alte instituții și-au majorat achizițiile de aur în trimestrul trei din 2015 la un nivel ridicat record, pentru a-și diversifica active, se arată într-un raport al Consiliului Mondial al Aurului (WGC). Kazahstanul are aproximativ 27% din rezervele sale în aur, în timp ce Rusia are 13% și China aproximativ 2%. Cel mai ridicat nivel se înregistrează în SUA, respectiv 73%.
În 3 decembrie, valoarea unciei de aur a scăzut la 1.046,44 dolari, cel mai redus nivel înregistrat din februarie 2010. Anul acesta, uncia de aur s-a tranzacționat în creștere cu 5,7%, la 1.121,32, conform datelor Bloomberg.