România ocupă locul 68 în topul celor mai competitive 137 de state din lume, în scădere cu șase poziții față de anul trecut, în timp ce Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial pentru al nouălea an consecutiv, potrivit Forumului Economic Mondial.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Scorul general obținut de România este de 4,30 puncte pe o scară de la unu la șapte, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Noua impozitare a contractelor part-time, desființată în comisie de senatoriRomânia are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (locul 116 în lume) dar și la instituții (locul 86 în lume) și infrastructură (poziția 83). România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 38 în lume, și mărimea pieței, locul 41. Cele mai mari probleme cu care se confruntă România sunt impozitarea, birocrația, accesul la finanțare, forța de muncă educată inadecvat, corupția și furnizarea inadecvată a infrastructurii.