Când se schimbă ora? Dezbaterea se reaprinde în Statele Unite

Când se schimbă ora? Dezbaterea se reaprinde în Statele Unite
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 oct 2024

Schimbarea orei, o practică care afectează aproape 400 de milioane de persoane din America de Nord, este din nou în centrul atenției, în timp ce dezbaterile privind necesitatea sa continuă, relatează Reuters.

Această practică, ce are loc de două ori pe an, de a da ceasurile înainte primăvara și înapoi toamna este înrădăcinată în viața americanilor, canadienilor și cubanezilor de mai bine de un secol. Cu toate acestea, propuneri legislative recente și schimbarea opiniei publice determină o reevaluare a relevanței sale în societatea de astăzi, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Un producător japonez de jucării a creat cel mai mic cub Rubik din lume CITEȘTE ȘI VIDEO Un producător japonez de jucării a creat cel mai mic cub Rubik din lume

CÂND SE ÎNCHEIE ORA DE VARĂ ÎN 2024?

Spre deosebire de Europa, care trece la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie (în noaptea de 26 spre 27 octombrie), ora de vară în SUA și în alte câteva țări se încheie la 3 noiembrie la ora locală 2 a.m., ceea ce înseamnă că oamenii vor câștiga o oră în plus de somn. Diminețile vor fi mai luminoase, dar seara se va întuneca mai devreme.

Zicala „primăvara înainte, toamna înapoi” servește ca un memento util pentru ajustarea ceasurilor.

În Regatul Unit și în alte țări europene, schimbarea ore de vară are loc la 27 octombrie.

În Statele Unite, ora de vară începe întotdeauna în a doua duminică din martie și se încheie în prima duminică din noiembrie. Acest lucru contrastează cu Marea Britanie și Uniunea Europeană, unde ora de vară începe în ultima duminică din martie și se încheie în ultima duminică din octombrie.

CÂND ESTE CEA MAI SCURTĂ ZI A ANULUI ÎN 2024?

Cea mai scurtă zi din 2024 - în termeni de ore cu lumină - va fi la 21 decembrie, când se marchează solstițiul de iarnă. Orele de zi variază semnificativ în funcție de latitudinile din emisfera nordică. Zonele din apropierea Polului Nord vor fi cufundate în întuneric complet, în timp ce regiunile sudice vor avea încă peste 10 ore de lumină naturală.

 România, cea mai mare scădere din UE a producției de servicii CITEȘTE ȘI România, cea mai mare scădere din UE a producției de servicii

CÂND SE SCHIMBĂ CEASURILE ÎN 2025?

Anul viitor, ora de vară în SUA va începe pe 9 martie și se va încheia pe 2 noiembrie.

În Europa, începe la 30 martie și se încheie la 26 octombrie.

DE CE A FOST CREATĂ ORA DE VARĂ ÎN SUA ȘI CUM A ÎNCEPUT?

Ideea modernă de a schimba ceasurile în funcție de anotimpuri poate fi urmărită cel puțin până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când entomologul neozeelandez George Hudson a propus această idee pentru a economisi energie și pentru a prelungi orele de lumină pe timpul verii, ceea ce ar fi fost benefic pentru hobby-ul său de a aduna insecte după serviciu.

Ideea s-a impus lent până la Primul Război Mondial, când statele europene au căutat orice strategie pentru a economisi combustibil. Germania a fost prima țară care a adoptat ora de vară în 1916. Statele Unite au urmat-o în 1918.

Practica a trecut prin multe variații înainte ca Statele Unite să o standardizeze în 1966 prin Uniform Time Act, care permite statelor să renunțe la ea, dar nu să rămână permanent la ora de vară.

DE CE ESTE CONTROVERSATĂ ORA DE VARĂ?

Un mit comun este acela că Statele Unite au adoptat ora de vară în beneficiul fermierilor, dar, în realitate, mulți fermieri se opun acestei practici pentru că le perturbă programul.

Motivația inițială de a economisi combustibil face, de asemenea, obiectul unei dezbateri, deoarece studiile au constatat puține sau chiar deloc economii de energie în urma acestei schimbări, conform Serviciului de cercetare al Congresului SUA.

Cei care se opun fac referire la alte studii care au constatat efecte negative asupra sănătății legate de ora de vară, cum ar fi o creștere a numărului de accidente rutiere mortale, atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale și lipsa somnului în zilele care urmează modificării ceasurilor cu o oră înainte în fiecare lună martie.

Un sondaj YouGov din martie 2023 a arătat că 62% dintre americani doresc să pună capăt practicii de schimbare a ceasurilor, deși doar 50% preferă să păstreze permanent ora de vară.

VIDEO&FOTO Umbrărescu se pregătește să deschidă toate loturile unei autostrăzi CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Umbrărescu se pregătește să deschidă toate loturile unei autostrăzi

TOATE STATELE AMERICANE RESPECTĂ ORA DE VARĂ?

Nu. Hawaii și Arizona, cu excepția populației Navajo, nu respectă ora de vară. De asemenea, teritoriile americane Samoa Americană, Guam, Insulele Mariane de Nord, Puerto Rico și Insulele Virgine Americane respectă ora standard permanentă.

În timp ce ora de vară este larg răspândită în Statele Unite, 19 state au adoptat legi pentru a utiliza permanent ora de vară, dacă Congresul va permite acest lucru, potrivit Conferinței Naționale a Congreselor de Stat.

SUA RENUNȚĂ LA ORA DE VARĂ?

Statele Unite ale Americii nu vor pune capăt orei de vară prea curând, deși există o propunere legislativă federală numită Sunshine Protection Act care ar face ca ora de vară să devină permanentă.

Legislația, introdusă de un grup bipartizan de senatori, a fost adoptată de Senat în 2022, dar s-a blocat în Camera Reprezentanților a SUA deoarece legislatorii nu au putut cădea de acord dacă să păstreze ora standard sau ora de vară permanentă.

Grupul de senatori a reintrodus proiectul de lege anul trecut și acesta a fost trimis spre examinare Comisiei pentru comerț, știință și transport.

Proiectul de lege ar trebui să treacă de Senat și Cameră înainte ca președintele Joe Biden să îl poată promulga.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceas
sua