De ce nu ai voie să cobori din avion dacă zborul tău are întârziere pe pistă

De ce nu ai voie să cobori din avion dacă zborul tău are întârziere pe pistă
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 sep 2023

Imaginați-vă o scenă: V-ați urcat în avion, v-ați pus centura de siguranță și v-ați comutat telefonul pe modul de zbor. Apoi, pilotul se aude la megafon. Zborul are întârziere, nu poate părăsi pista – și nu știți cât timp veți aștepta. Este o experiență familiară multor pasageri care au încercat să călătorească și existau problemele legate de controlul traficului aerian care au provocat haos, arată o analiză Sky News. Cel mai recent, săptămâna trecute în Marea Britanie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Prin ovalele de sticlă groasă se poate vedea terminalul aeroportului – cu tot spațiul pentru picioare și cafeaua la suprapreț pe care o oferă. Deci, de ce nu poți coborî din avion și să te întorci acolo?

Sky News a vorbit cu Sean Tipton, purtător de cuvânt al Asociației agențiilor de turism britanice (ABTA), despre motivul pentru care aceasta nu este soluția care ar putea părea a fi, arată G4Media.

Va dispărea schiul din stațiunile montane din Europa? Scenariile luate în calcul CITEȘTE ȘI Va dispărea schiul din stațiunile montane din Europa? Scenariile luate în calcul

În cazul în care există probleme cu sistemele de control al traficului aerian, aeronava așteaptă să se deschidă un culoar pentru a putea decola.

Este posibil ca durata întârzierii să nu fie clară de la început. Avionului i se poate oferi un culoar peste o oră, care apoi să fie din nou amânat.

Avionul trebuie să fie gata de plecare atunci când se eliberează acel culoar. Acest lucru nu este posibil dacă sute de pasageri zăbovesc în jurul porții.

Coborârea tuturor din avion durează, iar procesele de îmbarcare ar trebui să se repete din nou pentru a se asigura că toți pasagerii sunt din nou la bord. În acest timp, zborul ar putea să piardă intervalul orar.

VIDEO SUA - Problema spațiilor de birouri neocupate se adâncește. Doar unul din patru angajați ai statului federal merge fizic la serviciu în zona capitalei. „Guvernul plătește miliarde de dolari pentru spații neocupate” CITEȘTE ȘI VIDEO SUA - Problema spațiilor de birouri neocupate se adâncește. Doar unul din patru angajați ai statului federal merge fizic la serviciu în zona capitalei. „Guvernul plătește miliarde de dolari pentru spații neocupate”

„Acest lucru ar cauza întârzieri și mai mari”, a spus Tipton.

Este „evident enervant” să stai pe pistă două sau trei ore într-un avion, dar este „de fapt pentru confortul pasagerilor”, a adăugat el.

În Europa, normele prevăd că pasagerilor trebuie să li se ofere opțiunea de a coborî din avion după ce au stat pe pistă timp de cinci ore.

Este rar ca o întârziere pe pistă să atingă această durată, a spus Tipton.

Zeci de mii de persoane evacuate în Tenerife, în urma unui incendiu de vegetație CITEȘTE ȘI Zeci de mii de persoane evacuate în Tenerife, în urma unui incendiu de vegetație

Companiile aeriene au obligația de a oferi băuturi răcoritoare rezonabile dacă întârzierea este mai mare de două ore pentru zborurile pe distanțe scurte.

Deși personalul ar putea fi limitat de aspectele practice legate de ceea ce se află la bord, acesta a spus că, în mod normal, distribuie mulțumitor gustări și apă pasagerilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
avion
turisti