FOTO Exces de zel la Google: Chipul unei vaci, blurat pe Street View

FOTO Exces de zel la Google: Chipul unei vaci, blurat pe Street View

Sursa foto:telegraph/google

Profit.ro
Profit.ro
scris 16 sep 2016

Reprezentanții Google au recunoscut că un software al programului Google Street View a făcut ”exces de zel”, după ce a estompat într-o fotografie publicată pe internet ”chipul” unei vaci dintr-o suburbie a orașului Cambridge, informează The Guardian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Chipurile oamenilor și numerele de înmatriculare ale automobilelor sunt adeseori estompate de Google pentru a proteja identitatea acelor persoane în imaginile furnizate online de programul Street View, arată news.ro.

Animalele sunt supuse arareori acestui tip de protejare a intimității, însă o vacă din Cambridge a devenit o veritabilă vedetă pe internet în ultimele zile, după ce ”chipul” ei a fost estompat de software-ul prea ”zelos” al companiei Google.

VIDEO&FOTO Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, s-a prăbușit CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, s-a prăbușit

Fotografia, care a fost realizată în vara acestui an în Coe Fen, o suburbie a orașului Cambridge, a fost reperată de David Shariatmadari, editorialist la ediția americană a cotidianului The Guardian.

Imaginea prezintă o vacă în timp ce paște liniștită pe malul râului Cam, însă ”chipul” ei a fost estompat.

”Tehnologia noastră de estompare automatizată a chipurilor a fost puțin cam prea zeloasă. Dar, desigur, nu putem să îi răpim acestei vaci cele 5 minute de celebritate”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al companiei Google.

David Shariatmadari a publicat pe Twitter fotografia în cauză, iar aceasta a fost distribuită apoi pe aceeași platformă de microblogging de peste 9.000 de ori.

În luna mai, Poliția din West Midlands a publicat o fotografie similară trei miei care au fost furați și erau transportați într-un automobil Ford Galaxy. Polițiștii au observat un vehicul suspect în Yardley, Birmingham, și au început să îl urmărească, iar șoferul a lovit un automobil parcat regulamentar.

Trei bărbați au abandonat automobilul Ford și au fost arestați după o razie în grădinile din jur. Unul dintre ei a fost găsit într-un copac, iar ceilalți erau ascunși într-o seră. Cei trei miei au fost transportați înapoi într-o fermă din Sheldon, după ce polițiștii au reușit să îi identifice pe proprietarii lor.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
vaca
chip