A fost scos în cadrul unui meci de la Campionatul Mondial U20 din Chile.
Astfel, în partida din grupa C dintre Maroc și Spania, 2-0, antrenorul gazdelor a apelat la acest tip de cartonaș.

În meciul dintre Maroc și Spania de duminică, scor 2-0, arbitrul partidei a dictat un penalty în minutul 78 în favoarea oaspeților pentru un potențial fault.
Antrenorul marocanilor, Mohamed Ouahbi, nu a fost de acord cu decizia „centralului” și a folosit pentru prima dată în istoria fotbalului cartonașul verde, conform rmcsport.bfmtv.com.

Acest cartonaș poate fi utilizat doar de antrenorii echipelor, de maximum două ori pe meci și, prin intermediul acestuia, pot contesta o decizie a arbitrului. Acesta va fi obligat să revadă faza respectivă la VAR, arată Golazo.
În urma utilizării cartonașului verde de către selecționerul Marocului, arbitrul a revăzut faza la VAR și a anulat penalty-ul acordat Spaniei.

Situațiile când acesta poate fi utilizat sunt aceleași ca în cazul VAR-ului: un potențial penalty, un cartonaș roșu, un gol marcat sau contestat sau pentru ofsaid.