Partidul REPER solicită Președintelui României, Klaus Iohannis, desecretizarea informațiilor legate de alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, similar celor pentru alegerea Președintelui României, date fiind informațiile din spațiul public privind ingerințele mai multor actori statali în procesul democratic din România.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a insistat sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu președintele ales al SUA, Donald Trump, că orice înțelegere cu Rusia după invazia acesteia în Ucraina trebuie să fie „justă”, în timp ce la Kiev cresc temerile privind poziția viitoarei administrații americane, relatează The Guardian.
Președintele sirian Bashar al-Assad, care potrivit unui ONG a fugit duminică din Damasc, a condus Siria cu o mână de fier timp de aproape un sfert de secol, înăbușind o rebeliune sângeroasă care s-a transformat într-unul dintre cele mai brutale războaie civile ale secolului XXI.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea partidului DREPT de anulare a alegerilor parlamentare, a anunțat unul dintre liderii formațiunii, Vlad Alexandrescu.
Departamentul american al Apărării a anunțat sâmbătă un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare estimată la 988 de milioane de dolari, în timp ce administrația Biden se străduiește să își intensifice eforturile față de Kiev înainte de sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, la 20 ianuarie, relatează AFP.
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol va demisiona la presiunea propriului său partid, în ciuda eșecului din ziua precedentă a unei moțiuni de destituire împotriva sa, după ce lovitura de stat eșuată de la începutul acestei săptămâni a aruncat țara sa în haos politic.
Candidatul independent la Președinție Călin Georgescu a mers sâmbătă la secția de votare din Mogoșoaia la care ar fi trebuit să voteze în turul al doilea al scrutinului prezidențial, anulat însă prin decizia Curții Constituționale, el afirmând că nu mai este nimic constituțional în România, iar votul anulat ne anulează libertatea. El a negat că l-ar cunoaște pe Bogdan Peșchir, cel considerat principalul finanțator al campaniei sale prezidențiale.
Luptătorii rebeli au declarat capitala siriană Damasc „liberă” într-un discurs televizat difuzat, duminică dimineață, de televiziunea de stat, relatează CNN.
Percheziții declanșate în municipiul București și în județul Ilfov, în dosare care vizează infracțiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, au ajuns la următoarea concluzie - 6 persoane urmează duse la audieri și 5 persoane plasate sub control judiciar.
În cadrul perchezițiilor în care este vizat Bogdan Pașchir, cunoscut ca bogpr pe rețelele de socializare, care au început sâmbătă dimineața în Brașov, s-au descoperit portofele electronice cu criptomonede în valoare de 7 milioane de euro pe numele acestuia, precizează pentru G4Media surse apropiate anchetei.