CCR respinge sesizarea privind alegerile locale. Primarii vor fi aleși într-un singur tur

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel că primarii vor fi aleși într-un singur tur.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
CCR respinge sesizarea privind alegerile locale. Primarii vor fi aleși într-un singur tur

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel că primarii vor fi aleși într-un singur tur.

Astfel, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată sesizarea privind numărul minim de semnături pentru depunerea candidaturilor, a anunțat președintele CCR, Augustin Zegrean.

”Nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii Curții Constituționale în domeniu. Avem o practică vastă în această privință. Dintotdeauna Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească modalitățile și cu semnături/ fără semnături. De altfel, și Comisia de la Veneția spune că nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiționează de existența unor semnături”, a spus președintele CCR, conform News.ro.

El a precizat că sesizarea privind neconstituționalitatea articolului referitor la alegerea primarilor într-un singur tur a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu cauza.

”În acest dosar se judecă posibilitatea autorului de a candida sau nu în funcție de semnăturile pe care trebuia să le depună, și nu se judecă legea electorală în ansamblul ei”, a explicat Augustin Zegrean.

Proiect: Majorarea cu 2 ani a pedepselor maxime pentru luare și dare de mită și pentru trafic de influență CITEȘTE ȘI Proiect: Majorarea cu 2 ani a pedepselor maxime pentru luare și dare de mită și pentru trafic de influență

Zegrean a precizat că până miercuri au mai sosit la CCR încă 30 de sesizări pe aceleași subiecte, dar că nu crede că se vor da alte verdicte.

Curtea tocmai s-a pronunțat astăzi. Nu cred că mâine vom schimba. (...) Sigur nu vom schimba practica de azi până mâine”, a afirmat președintele Curții Constituționale.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2524 -0.0012-0.02 %
1 USD4.5199 -0.0067-0.15 %
1 GBP6.1135 +0.0040+0.07 %
1 CHF5.5832 -0.0090-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite