Premierul Viorica Dăncilă, alături de mai mulți miniștri, participă vineri, la Varșovia, la primele consultări interguvernamentale România-Polonia din istoria relației bilaterale, potrivit Executivului.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Din delegația română vor face parte, alături de Viorica Dăncilă, Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Carmen Dan, ministrul Afacerilor interne, Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, Mihai Fifor, ministrul apărării naționale, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, George Ivașcu, ministrul culturii și identității naționale, Bogdan Gheorghe Trif, ministrul turismului, Natalia Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni și Ioana-Andreea Lambru, secretar general al Guvernului României, scrie News.ro.
Consultările au loc în contextul în care cele două state își celebrează anul acesta centenarele naționale - Marea Unire, în România, și redobândirea Independenței, în Polonia.
"Totodată, organizarea consultărilor, pentru prima dată în acest format ministerial extins, reflectă nivelul foarte bun atins în ultimii ani în cooperarea româno-polonă, întemeiată pe Parteneriatul Strategic semnat în 2009. Discuțiile vor aborda stadiul și perspectivele relației bilaterale, inclusiv componentele sectoriale subsumate acesteia, precum și colaborarea la nivel european și internațional.", a transmis Guvernul.
Potrivit programului transmis de Guvern, după consultările interguvernamentele va fi semnat Acordului bilateral privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Poloniei și al mormintelor militare polone aflate pe teritoriul României. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă și omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, vor susține declarații comune de presă.
Programul vizitei mai cuprinde o întâlnire a ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, cu militari români și cu reprezentanți ai comunității românești din Polonia.