Scandal PNL - PSD pe banii de pensii. Ședința de guvern, amânată. Ciucă: La un impact de 55,6 miliarde de lei este imposibilă o majorare de 40% a pensiilor

Scandal PNL - PSD pe banii de pensii. Ședința de guvern, amânată. Ciucă: La un impact de 55,6 miliarde de lei este imposibilă o majorare de 40% a pensiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 nov 2023

Guvernul are probleme cu asigurarea surselor de finanțare privind noua lege a pensiilor, iar liderul PNL Nicolae Ciucă a venit joi la Palatul Victoria pentru o clarificare a impactului. „La cifrele anunțate aseară de 55,6 miliarde de lei, impactul este de aproximativ 3% din PIB, ceea ce este enorm de mult si trebuie sa identificăm sursele de finanțare. Pe această sumă, majorarea pensiilor cu 40% este imposibilă”, a declarat joi Nicolae Ciucă.

„Este nevoie de o clarificare pentru că aseară au apărut informații în spatiul public de la doamna ministru Bucura că impactul ar fi de 55,6 miliarde de lei, iar din calculele de la Ministerul de Finanțe suma este diferită, motiv pentru care am solicitat să ne clarificăm care e suma reală pentru că este un impact mare pe care trebuie să ni-l asumăm cu date concrete și să avem sustenabilitate pentru această decizie.”, a declarat liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Urmărește-ne și pe Google News
LEGE Cazierul judiciar va fi verificat la zi de către polițiștii de frontieră pentru însoțitorii minorilor CITEȘTE ȘI LEGE Cazierul judiciar va fi verificat la zi de către polițiștii de frontieră pentru însoțitorii minorilor
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acesta este în prezent la Guvern, în condițiile în care proiectul legii pensiilor se află în analiză pe agenda ședinței de astăzi, care trebuia să înceapă la ora 12:00.

Întrebat dacă acest impact nu va afecta bugetul pe 2024, Ciucă a confirmat.

„Categoric la cifrele anunțate aseară de 55,6 miliarde de lei, impactul este de aprox 3% din PIB ceea ce este enorm de mult și trebuie să identificăm sursele de finanțare.

Șeful Transgaz, reproș public, cu aplauze, pentru Bruxelles CITEȘTE ȘI Șeful Transgaz, reproș public, cu aplauze, pentru Bruxelles

Nu va exista aviz de la Ministerul de Finanțe până nu va exista o clarificare în privința finanțării.”, a spus joi dimineață Nicolae Ciucă.
Se apropie alegerile: Proiectul legii pensiilor prevede o creștere medie de 40% / 55,36 miliarde lei impact bugetar

Ministra Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura-Oprescu a anunțat luni că noua inițiativă legislativă a pensiilor va fi aprobată de către Executiv, pe data de 9 noiembrie și va fi adoptată de către Legislativ până pe 20 noiembrie, potrivit News.ro.

Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele patru luni, din septembrie până în decembrie.

  • „Proiectul legii pensiilor este în transparență până pe data de 9 noiembrie. Ambiția noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în fața dumneavoastră, pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români.
  • Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie.
  • Poate vor fi pensii care vor crește cu 1%, poate vor fi pensii care vor crește cu 80%, dar calculele noastre arată că vom avea o creștere medie a pensiilor de 40%”, a declarat luni ministrul Muncii, Bucura Oprescu.

Aceasta a mai spus că această lege a pensiilor va avea aplicare de la începutul lunii ianuarie a anului viitor și atunci punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

Per total, impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde lei, cu 30,2 miliarde lei mai mult comparativ cu 2023, conform datelor Băncii Mondiale, furnizate Agerpres, de surse din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Anul 2024 este un an electoral de maximă împortanță pentru țara noastră având alegeri eurparlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
pnl
psd
pensie