ULTIMA ORĂ ÎCCJ suspendă decizia lui Ilie Bolojan privind înființarea comitetului constituit pentru legile justiției

Înalta Curte de Casație și Justiție suspendă decizia privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan, în contextul elaborării și promovării modificărilor privind legile justiției.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ ÎCCJ suspendă decizia lui Ilie Bolojan privind înființarea comitetului constituit pentru legile justiției

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Instanța constată un „posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat”.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) este definitivă și are ca efect suspendarea imediată a activității acestui comitet, scrie News.ro.

România pierde cursa pentru a găzdui sediul unei importante instituții europene. Câștigă Franța CITEȘTE ȘI România pierde cursa pentru a găzdui sediul unei importante instituții europene. Câștigă Franța

Secția de Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis suspendarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa prim-ministrului Ilie Bolojan, în contextul elaborării și promovării modificărilor privind legile justiției, informează, miercuri, ICCJ.  

Potrivit sursei citate, decizia instanței vine ca urmare a constatării „unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat”.

În 15 ianuarie, Curtea de Apel București respinsese, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a deciziei de constituire a Comitetului guvernamental pentru modificarea legilor justiției, depusă de Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), o organizație neguvernamentală condusă de avocata Elena Radu, însă hotărârea instanței a fost atacată cu recurs de CASD.

„Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentința civile nr. 46 din data de 15 ianuarie 2026, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentei-reclamante formulată de intervenienta Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului”, se arată în decizia de miercuri, 25 martie, a instanței supreme.

Prin aceeași hotărâre, instanța ICCJ a casat în parte sentința Curții de Apel București și, rejudecând, în limitele casării, a admis cererea de suspendare formulată de CASD, în contradictoriu cu prim-ministrul României. 

Veolia accelerează eliminarea cărbunelui în Cehia prin modernizarea sistemului energetic din Karviná CITEȘTE ȘI Veolia accelerează eliminarea cărbunelui în Cehia prin modernizarea sistemului energetic din Karviná

„Suspendă executarea Deciziei nr.574/2025 privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiză și revizuirea legislației din domeniul justiției, emisă de pârâtul Prim-Ministrul României, până la pronunțarea instanței de fond. Respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenientele Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție, Asociația DECLIC, Asociația Funky Citizens și de Cancelaria Prim-Ministrului. Menține în rest sentința recurată”, se mai arată în decizia instanței supreme. 

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Jusitție este definitivă.

Hotărârea ICCJ reprezintă „un semnal important privind necesitatea ca orice demers legislativ sau administrativ să se desfășoare strict în cadrul constituțional și legal, fără abuzuri de autoritate”, precizează aceeași sursă.

În acest context, ICCJ subliniază „importanța transparenței, a respectării procedurilor democratice și a consultării reale a tuturor actorilor relevanți în procesul de reformă a justiției”.

Decizia privind constituirea Comitetului pentru revizuirea legilor justiției a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 decembrie 2025. Conform deciziei de înființare, Comitetul urma să fie alcătuit din reprezentanți ai Cancelariei prim-ministrului și reprezentanți ai Ministerului Justiției, în calitate de membri permanenți și să fie condus de reprezentantul Cancelariei prim-ministrului. 

Printre atribuții, acest grup de lucru avea analiza efectelor punerii în aplicare a legislației din domeniul justiției adoptate în 2022, dar și a opiniilor formulate de către asociațiile reprezentative ale magistraților și de către ONG-uri. 

În 24 decembrie 2025, la câteva zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de înființare a Comitetului inițiat de premierul Ilie Bolojan, Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, condusă de avocata Elena Radu, a contestat decizia, solicitând instanței de contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel București suspendarea actului administrativ.  În 15 ianuarie, CAB a respins cererea de suspendare, însă avocata a făcut recurs, care a fost admis de instanța supremă.

La sfârșitul anului trecut, mii de persoane au protestat zile în șir, în Piața Victoriei, față de situația din justiție, după dezvăluirile Recorder. Documentarul intitulat „Justiție capturată” explica mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni, jurnaliștii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiție ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.

VIDEO Tentative de fraudă care vizează companii. Infractorii susțin că sună din partea ANAF CITEȘTE ȘI VIDEO Tentative de fraudă care vizează companii. Infractorii susțin că sună din partea ANAF

Premierul Ilie Bolojan a răspuns mesajului „Bolojan, te sună România”, transmis de manifestanții din Piața Victoriei, precizând, într-un interviu pentru Cotidianul, că grupul de lucru pentru legile justiției ar urma să vină cu propuneri la finalul lunii ianuarie, iar apoi să fie analizate și să se vadă în ce măsură pot fi susținute de o majoritate. 

Ilie Bolojan preciza că tot ceea ce se întâmplă în sistemul de justiție, cu legi mai bune sau mai proaste care au reglementat acest lucru, este o consecință a modului în care s-a administrat justiția. El menționa că toți cei care au avut responsabilități în sistemul de justiție, conducerea Înaltei Curți, conducerea CSM, au o responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat în acești ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2374 +0.0015+0.03 %
1 USD4.5761 -0.0114-0.25 %
1 GBP6.1117 -0.0089-0.15 %
1 CHF5.6990 -0.00020.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite