Angajați din Senat protestează în fața biroului președintelui Ilie Bolojan, acuzându-l că nu îi primește la discuții pe tema reorganizării instituției.
Mai mulți angajați ai Senatului protestează în fața biroului președintelui Senatului, Ilie Bolojan, după decizia de reorganizare a instituției prin reducerea de posturi. Cristina Târteață, angajată a Senatului, a declarat că nu au fost primiți la negocieri de către președintele Senatului, scrie News.ro

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
”Nu am fost primiți la negocieri, până acum”, a spus ea.
Întrebată dacă speră să se renunțe la disponibilizări, aceasta a declarat: ”Credeți că dacă nu speram lucruăl ăsta, mai făceam toate aceste acțiuni? Sperăm într-o dreptate, nu într-o nedreptate care ni se întâmplă astăzi. Sperăm într-o analiză corectă, nu într-o analiză simplistă pentru o reorganizare”, a afirmat aceasta.
”Vă dau un exemplu, comisia pentru Transporturi și Infrastructură, organigrama veche prevede 5 posturi, cea nouă, trei posturi. Dintre aceste trei posturi, două nu pot fi desființate pentru că pe unul se află o mamă în creștere copil și celălalt post este suspendat de drept. Deci, conform legislației în vigoare, ele nu pot fi atinse”, a mai spus Târteață.

Mai mulți angajați ai Senatului au declanșat pe 22 ianuarie un protest spontan, în timp ce președintele acestei Camere, Ilie Bolojan, făcea declarații despre măsurile de reorganizare a instituției.
Protestatarii i-au atras atenția lui Bolojan că ”președinția Senatului, ca toate funcțiile acestea, sunt efemere”. Bolojan a mers lângă protestatari pentru a discuta cu ei, spunând: ”Vor fi concursuri corecte și cei care stăpânesc meserie le vor câștiga. Sinecurile politice se vor încheia”. El a fost huiduit atunci de angajații nemulțumiți.