”Nu vă implor. Vă cer să acționați cu un minimum de curaj”, a cerut un Batman în fața consilierilor municipali.
Bărbatul, deghizat în costumul gri cu negru, le-a cerut autorităților să ia măsuri concrete cu scopul de a împiedica orice cooperare cu poliția americană a imigrației ICE înainte de Super Bowl.
Orașul californian urmează să găzduiască finala Campionatului de Fotbal American la 8 februarie, arată news.ro.
”Serios, ați avut luni de zile să vă pregătiți de acest eveniment. Nu-mi pasă deloc de maniere. Oameni mor zilnic în stradă în această țară, pentru că noi lăsăm Guvernul federal să ne calce în picioare”, a denunțat ”Batman”, care purta celebra mască neagră de liliac.
El a făcut aceste declarații într-o ședință publică.
El le-a cerut vehement aleșilor locali să pună în scris măsuri în vederea împiedicării agenților locali să coopereze cu ICE, afla în centrul criticilor în urma uciderii a doi amenricani la Minneapolis, în Minesota.
Bărbatul le-a cerut reprezentanților orașului ”să se asigure că ei (agenții ICE) nu pot folosi resursele orașului” sau că nu vor avea acces la datele rezidenților orașului Santa Clara.
”Faceți ceva”, a tunat el, după care s-a întors, cu capa neagră fluturând, la locul său și s-a așezat.
Membrii familiei l-au identificat pe bărbatul ucis ca fiind Alex Pretti, în vârstă de 37 de ani, asistent medical de terapie intensivă, care protesta față de represiunea imigrației promovate de președintele Donald Trump în orașul său.
Man dressed as Batman confronts Santa Clara, California city council over cooperation with ICE. pic.twitter.com/Qnq1wF01ea
— Atulkrishan (@iAtulKrishan1) January 30, 2026
După împușcături, o mulțime furioasă s-a adunat și protestatarii s-au ciocnit cu agenții federali, care au folosit bastoane și grenade flashbang, scrie AFP, Garda Națională din Minnesota a asistat poliția locală la indicația guvernatorului Tim Walz, au declarat oficialii.
Trupele Gărzii au fost trimise atât la locul împușcăturilor, cât și la o clădire federală unde ofițerii s-au confruntat zilnic cu demonstranții.
Informațiile despre ceea ce a dus la împușcături sunt limitate, a declarat șeful poliției, Brian O'Hara. Purtătorul de cuvânt al Departamentului Securității Interne, Tricia McLaughlin, a declarat, într-un comunicat, că ofițerii federali desfășurau o operațiune și au tras ”focuri defensive” după ce un bărbat înarmat cu un pistol s-a apropiat de ei și ”a opus rezistență violentă” când au încercat să-l dezarmeze.
În videoclipurile filmate de martori oculari apărute la scurt timp după incident, Pretti este văzut cu un telefon în mână, dar niciunul nu pare să-l arate cu o armă vizibilă.
Secretarul DHS, Kristi Noem, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Pretti a apărut pentru a ”împiedica o operațiune de aplicare a legii”.
Ea a pus la îndoială motivul pentru care era înarmat, dar nu a oferit detalii despre faptul dacă Pretti a scos arma sau a fluturat-o în fața ofițerilor. Ofițerul care l-a împușcat este un veteran cu opt ani de experiență în Patrula de Frontieră, au declarat oficialii federali.
Președintele Donald Trump a intervenit pe rețelele de socializare, atacându-i pe Walz și pe primarul din Minneapolis. El a distribuit imagini cu arma care, potrivit oficialilor de imigrare, a fost recuperată și a spus: ”Ce înseamnă asta? Unde este poliția locală? De ce nu li s-a permis să protejeze ofițerii ICE?” Trump, republican, a declarat că guvernatorul și primarul democrați ”incită la insurecție, cu retorica lor pompoasă, periculoasă și arogantă”.
Reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez din New York s-a numărat printre legislatorii democrați care au cerut autorităților federale de imigrare să părăsească Minnesota. Ea a îndemnat, de asemenea, democrații să refuze să voteze finanțarea Serviciului de Imigrare și Vamă al SUA, declarând pe rețelele de socializare: ”Avem responsabilitatea de a proteja americanii de tiranie”.
Liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, a declarat ulterior că democrații nu vor vota un pachet de cheltuieli care include fonduri pentru Departamentul Securității Interne (DHS), care supraveghează ICE. Declarația lui Schumer sporește posibilitatea ca guvernul să se închidă parțial pe 30 ianuarie, când fondurile se vor epuiza.
Pretti a fost împușcat la puțin peste un kilometru de locul în care un ofițer ICE a ucis-o pe Renee Good, în vârstă de 37 de ani, pe 7 ianuarie, provocând proteste pe scară largă.














