Camera Deputaților și Senatul au programată, luni, ședința comună în care ar urma să fie acordat votul de încredere Guvernului Orban II. Majoritatea partidelor, însă, au anunțat fie că nu vor participa la ședință, fie că nu vor vota. În aceste condiții, cel mai probabil, nu va exista cvorum. În plus, este așteptată decizia Curții Constituționale, care se întrunește în cursul dimineții pentru a se pronunța cu privire la sesizarea vizând existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Parlament, ca urmare a nominalizării lui Ludovic Orban ca premier pentru a doua oară, deși a fost demis prin moțiune de cenzură.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului este programată la ora 16.00, însă în eventualitatea în care Curtea Constituțională admite sesizarea PSD, ședința ar rămâne fără obiect, scrie News.ro.
Înainte, de la ora 13.00, au loc ședințele Birourilor permanente, atât la Cameră, cât și la Senat.
Ordinea de zi a ședinței este următoarea:
• Prezentarea Programului și a Listei Guvernului de către Ludovic Orban, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru;
• Dezbateri asupra Programului și Listei Guvernului;
• Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului și a întregii Liste a Guvernului.
Majoritatea partidelor, însă, au anunțat fie că nu vor participa deloc la ședință, fie că nu vor vota.
De altfel, nici măcar parlamentarii PNL nu vor vota Guvernul Orban II, scopul declarat al liberalilor fiind ca acest Executiv să nu treacă de votul parlamentarilor, pentru a se putea ajunge la a doua propunere de Guvern care să aibă aceeași soartă. După respingerea a două propuneri de guvern de către Parlament, președintele Klaus Iohannis poate dizova Parlamentul și se organizează alegeri anticipate.
Respingerea celor două propuneri nu este, însă, foarte ușor de obținut.
La ședința de luni, cel mai probabil, nu va exista cvorum. PSD și ALDE au anunțat deja că nu participă deloc la ședință.
”Luni vom fi prezenți la grupurile parlamentrare și nu vom participa la votul de învestire a domnului Orban. Așteptăm răspunsul CCR, dacă este constituțional, dacă același premier demis, rămas interimar să fie iarăși desemnat”, a anunțat, miercuri seară, Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.
“ALDE a hotărât să nu intre în jocul de-a anticipatele pe care l-a inițiat PNL și, în consecință, nu vom participa la votul guvernului Orban II. Constituția spune la articolul 103 aliniatul 2 următoarele: «Candidatul la funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului». Ori, luni, domnul Orban nu ne cheamă la un vot de încredere, ci la unul de neîncredere. Nu înțeleg de ce Ludovic Orban și cel care îl dirijează crede că Parlamentul poate fi partener în această păcăleală odioasă. În condițiile în care Guvernul Orban II nu va fi votat de PNL, nu înțeleg de ce s-ar aștepta ca noi să intrăm în acest joc?”, a transmis, la rândul său, liderul ALDE, Călin POpescu Tăriceanu, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Pro România și PMP au precizat că vor participa la ședință, dar nu vor vota învestirea Guvernului Orban II.
La rândul lor, reprezentanții USR vor fi în sală și vor vota împotrivă.
”Participăm și votăm împotriva învestirii”, a declarat Dan Barna, marți seară, într-o emisiune la Digi 24.
Premierul demis și desemnat, Ludovc Orban, a acuzat, în repetate rânduri, PSD de boicot și a spus că dacă nu se întrunește cvorumul este vna social-democraților.
“Dacă nu se adună cvorum, e vina PSD. PSD deține 42% din Parlament, înseamnă că boicotează o procedură constituțională, ca atare responsabilitatea în cazul în care nu va exista cvorum este exclusiv responsabilitatea PSD”, a declarat joi, Ludovic Orban.
Cabinetul Orban II are aceeași componență ca și Executivul demis prin moțiune de cenzură. Majoritatea miniștrilor au fost avizați negativ de către comisiile reunite ale Parlamentului.