BCR: Darea în plată a făcut creditul ipotecar mai riscant și greu accesibil, reducerea avansului-doar pentru categorii specifice de clienți

BCR: Darea în plată a făcut creditul ipotecar mai riscant și greu accesibil, reducerea avansului-doar pentru categorii specifice de clienți
scris 11 aug 2016

Aproximativ 4.000 de clienți au făcut uz de legea privind darea în plată, ceea ce reprezintă 1 din 100 de clienți care au contractat un credit ipotecar, iar scăderea avansului anunțată de mai multe bănci nu rezolvă problemele pentru piața bancară în general și nici nu elimină dezavantajele create atât pentru bănci, cât și pentru clienți, consideră Banca Comercială Română.

BCR este una dintre băncile care acceptă deja un avans care pleacă de la 25% pentru credite ipotecare, dar numai pentru anumite orașe mari.

Urmărește-ne și pe Google News

Legea privind darea în plată, introdusă în luna mai, permite clienților să renunțe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanția creditului acordat în vederea stingerii datoriei către bancă.

Într-un comunicat transmis joi, BCR arată că, după două luni de aplicare, Legea privind darea în plată a făcut creditul ipotecar mai riscant pentru bănci și mai greu accesibil pentru clienți, estimând că instituțiile bancare vor găsi soluții de reducere a avansurilor la creditele de locuința, dar pentru categorii specifice de clienți. "Darea în plată creează premise negative care vor genera inegalități sociale", arată banca.

După lupte cu BNR pentru darea în plată, deputatul Zamfir atacă \ CITEȘTE ȘI După lupte cu BNR pentru darea în plată, deputatul Zamfir atacă "privilegiile" membrilor CA al băncii

Potrivit acesteia, ritmul de creștere a creditării pentru locuințe va încetini semnificativ, în contradicție cu nevoile generate de calitatea scăzută a fondului locativ din România (case vechi, înghesuite și aglomerate, cu nevoi urgențe de modernizare și reabilitare și chiar cu risc seismic ridicat). Bancherii arată că deja asistăm la producerea efectelor secundare negative ale acestei legi: condițiile creditelor pentru locuințe au devenit semnificativ mai restrictive față de perioada de dinaintea implementării legii, legea accelerează evacuările, creează riscuri pentru piață financiară, afectează premisele unei piețe financiare corecte și echilibrate.

"După două luni de aplicare a legii Darea în Plata au fost publicate de către Banca Națională a României statistici cu privire la impactul legii. Aproximativ 4.000 de clienți au făcut uz de această lege, ceea ce reprezintă 1 din 100 de clienți care au contractat un credit ipotecar. Între cei aproximativ 4.000 de clienți se numără aproximativ 400 de clienți cu profil de investitori imobiliari, care au dat în plata cel puțin 2 imobile, precum și cazuri prin care s-a solicitat ștergerea datoriilor comerciale ale unor firme", se arată în comunicat.

BCR avansează și trei categorii de concluzii privitoare la efectele Legii, la consecințe și la premisele pentru evoluția viitoare a intermedierii financiare în România.

Prima concluzie: Este regretabil faptul că aproape 4.000 de clienți, din diverse motive (dintre care se distinge creditarea în franci elevetieni) au probleme financiare, încât au ajuns la concluzia că este mai bine să părăsească locuințele.

Totuși, cele aproximativ 4.000 de cazuri, dintre care au fost contestate aproximativ 1.500 reprezintă doar 0,5% din numărul de 800.000 de familii care a fost invocat drept argument fundamental pentru promovarea legii. O diferența de 99,5% față de statistică pe care s-a bazat inițierea și promovarea Legii Darea în Plata, precum și profilul sofisticat al peste 10% dintre beneficiari (investitori imobiliari ori firme), considerăm că ridică întrebări serioase, care merită clarificate în spiritul responsabilității legislative.

Avansul pentru credite prin Prima Casă poate crește CITEȘTE ȘI Avansul pentru credite prin Prima Casă poate crește

În plus față de această, anterior intrării în vigoare a Legii Darea în Plata, până a se ajunge la executare silită și vânzarea locuinței, procesul dura în medie 2-3 ani, răstimp în care se puteau încă identifica soluții financiare și/sau locative. Această scoate în evidență cel mai nefericit efect al legii: Legea Darea în Plata are că efect evacuarea prematură a locuinței. Rezultatul este o dublă pierdere și pentru banca și pentru client.

A două concluzie: În contextul în care mai multe instituții bancare au anunțat măsuri specifice de scădere a avansurilor, aspectul nu rezolva problemele pentru piață bancară în general și nici nu elimina dezavantajele create atât pentru bănci cât și pentru clienți.

Băncile nu vor putea ignoră riscul general creat de legea Darea în Plata, ci vor putea doar identifica soluții particulare, în funcție de profilul clienților și lichiditatea piețelor imobiliare regionale. Avansurile vor mai fi calibrate, dar această de fapt înseamnă pentru clienți o perioada mult mai redusă de creditare ori criterii de venit mult mai stricte. în acest context, măsurile de scădere a avansurilor reprezintă soluții de calibrare a riscului, dar pentru clientul mediu condițiile generale de acces vor fi mult mai restrictive, față de perioada de dinaintea implementării legii.

Guvernul intervine pe piața construcțiilor de locuințe și interzice autorizațiile fără respectarea unor condiții CITEȘTE ȘI Guvernul intervine pe piața construcțiilor de locuințe și interzice autorizațiile fără respectarea unor condiții

Evoluția recentă a creditării pentru locuințe a avut un ritm de creștere susținut de 9-10% anual, mulțumită unei baze stabile de risc și pe avantaje clare pentru clienți: credite în moneda națională, dobânzi scăzute, oferte cu dobânzi fixe pe 5 și 10 ani. În acest moment, se poate estima cu realism faptul că ritmul de creștere a creditării pentur locuințe va încetini semnificativ, în contradicție cu nevoile generate de calitatea scăzută a fondului locativ din România (locuințe vechi, aglomerate și înghesuite, cu nevoie de modernizări și reabilitări și chiar cu risc seismic ridicat).

A treia concluzie: La nivel sistemic, Legea a afectat semnificativ procesul de refacere a încrederii dintre bănci și clienți, bazat pe scăderea costurilor cu serviciile bancare și soluții de reducere a îndatorării, în condiții de stabilitate legislativă. Dar mai mult decât atât, Legea Darea în Plata are efecte secundare negative pe termen lung: legiferează în mod nesustenabil evacuarea, creează riscuri pentru piață financiară, reduce accesibilitatea creditării pentru locuințe.

Sistemul bancar din România va continuă să dezvolte soluții pragmatice, iar piață va face selecția în favoarea acelor afaceri stabile și corecte. Luând în considerare toate aceste aspecte, considerăm că Legea Darea în Plata este o lege departe de a fi corectă și de a genera stabilitate.

"Reiterăm, astfel, faptul că Legea este gândită într-o paradigmă eronată (și sussceptibil neconstituțională), constituindu-se că un impediment pentru siguranță și stabilitatea economică a României și reducând credibilitatea mediului de investiții local. Atât timp cât legile nu vor încuraja soluții comerciale la provocări sociale, iar politicile economice nu vor stimula atragerea de finanțări și investiții, intermedierea financiară se va restrânge și la fel se vor restrânge și premisele pentru prosperitate pe termen lung în România", se mai arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea
bcr
avans
credite