CSAT a aprobat forțele armate care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în 2026. În privința războiului de lângă graniță, CSAT a arătat că România este interesată direct de securitatea Ucrainei și susține SUA pentru încetarea conflictului, dar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență.
Membrii Consiliului au analizat și aprobat în ședința de luni forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2026.

Un alt subiect discutat în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării a vizat evoluțiile privind războiul ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, fiind analizate situația de pe front și stadiul negocierilor, din perspectiva implicațiilor pentru România.
”În calitate de stat vecin, precum și ca Aliat NATO și membru al Uniunii Europene, România este interesată direct de securitatea Ucrainei, care are un impact major atât asupra securității regionale, cât și a întregii Europe. Țara noastră susține eforturile Statelor Unite ale Americii pentru încetarea acestui conflict armat și condamnă lipsa voinței politice din partea Moscovei în direcția păcii și refuzul acesteia pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat. Alături de celelalte state membre UE și NATO, România va continua să sprijine Ucraina în lupta pentru apărarea suveranității sale”, arată comunicatul CSAT.
Potrivit CSAT, ”este în interesul țării noastre ca războiul să se încheie printr-o pace justă și durabilă, care să stabilească garanții solide de natură să descurajeze o nouă agresiune din partea Rusiei și să contribuie la securitatea spațiului euroatlantic, inclusiv a regiunii Mării Negre”.

”Așadar, dată fiind importanța unui viitor aranjament de pace în Ucraina, în cadrul reuniunii Consiliului s-a discutat și contribuția României la discuțiile privind obținerea unei păci juste, cuprinzătoare și durabile. În acest sens, membrii CSAT au menționat că negocierile nu pot avea loc fără Ucraina și UE, iar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență”, menționează comunicatul oficial.