Guvernul revizuiește criteriile de încadrare în grad de handicap. Ce fraude și nereguli a constatat ministerul

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a anunțat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap, de la dosare incomplete și documente falsificate, la încadrări abuzive și erori procedurale.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Guvernul revizuiește criteriile de încadrare în grad de handicap. Ce fraude și nereguli a constatat ministerul

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a anunțat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap, de la dosare incomplete și documente falsificate, la încadrări abuzive și erori procedurale.

„Am identificat probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap: dosare incomplete, documente falsificate, încadrări abuzive și erori procedurale. Aceste nereguli afectează direct persoanele care chiar au nevoie de sprijin. De aceea, proiectul pe care l-am pus în transparență, privind încadrarea în grad de handicap, are un scop clar: să reducem fraudele și să protejăm beneficiarii reali. Acest sistem trebuie să funcționeze doar în favoarea lor. De aceea, îi asigur pe toți că vor fi discuții suficiente și constructive, vor fi organizate consultări, în condiții de transparență și deschidere, pentru ca proiectul să răspundă cât mai exact nevoilor și așteptărilor beneficiarilor”, a scris Florin Manole, luni, pe pagina sa de Facebook.

Cum îți configurezi Apple Watch la perfecție în 10 minute CITEȘTE ȘI Cum îți configurezi Apple Watch la perfecție în 10 minute

El a subliniat că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) va organiza dezbateri și va prelua zi de zi toate întrebările „legitime și de bună credință” care vor fi puse în această perioadă, scrie Hotnews.ro.

„Pentru a nu cădea în plasa dezinformărilor sau a denaturărilor voluntare sau involuntare care pot circula pe rețelele de socializare, îi îndrum pe toți să adreseze întrebări acestei instituții. Ea va pune la dispoziție un call center și o adresă de email. Vrem un sistem bazat pe încredere, responsabilitate și respect pentru drepturile celor vulnerabili”, a transmis ministrul Muncii.

În București, peste un sfert dintre dosare au fost cu fraude și nereguli

Conform datelor publicate de ministrul Muncii pe rețeaua de socializare, în perioada aprilie-iunie 2025, în București au fost reevaluate 2.083 persoane cu certificat de handicap și 26,5% dintre dosare (554) au fost cu fraude și nereguli, citează Agerpres.

Printre fraudele și neregulile constatate în sistemul de încadrare în grad de handicap se numără: neconcordanțe și erori procedurale – încadrări făcute în baza unor anchete sociale contradictorii față de documentele medicale, stabilirea greșită a tipului de handicap, persoane corect încadrate care nu au primit certificate permanente, deși aveau acest drept; încadrări nejustificate sau abuzive – dosare care nu respectă criteriile de încadrare medico-psihosociale, încadrări pe diagnostice neconcludente, încadrări pentru anumite tipuri de boli care nu justificau gradul de handicap; falsificarea documentelor medicale – parafe falsificate, inclusiv una care indică eronat specialitatea „spihiatru”, documente medicale sumare, limitate de diagnostic, fără confirmări prin investigații (ex.AVC fără RMN/CT), suspiciuni de fals și uz de fals pentru obținerea certificatului, pentru care a fost sesizat Parchetul; lipsa documentelor esențiale – lipsa cererii de evaluare complexă, documente de identitate, referate și scrisori medicale, persoane care figurau cu decizii în sistemul informatic dar nu exista niciun document fizic care să le susțină, dosare care nu respectau criteriile de încadrare și/sau procedura.

Proiect de revizuire a criteriilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat vineri procesul de revizuire a criteriilor de încadrare în grad de handicap prin modificarea și completarea anexei la Ordinul 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Foot Locker, cu planuri de expansiune agresivă în România, fuzionează cu Dick’s Sporting Goods CITEȘTE ȘI Foot Locker, cu planuri de expansiune agresivă în România, fuzionează cu Dick’s Sporting Goods

Conform unui comunicat al ministerului, scopul revizuirii criteriilor medico-psiho-sociale în vederea încadrării în grad de handicap a persoanelor cu dizabilități este de a elimina, în primul rând, fraudele din sistemul de protecție socială. În al doilea rând, reforma urmărește o protecție mai mare a beneficiarilor. Prin reașezarea criteriilor, se dorește eliminarea neconcordanțelor în procesul de evaluare, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor financiare din cadrul sistemului de protecție.

Potrivit sursei citate, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități se propune stabilirea termenului de valabilitate permanent de la prima evaluare pentru afecțiuni grave, pentru care acum se acordă termen de valabilitate 12 sau 24 luni: retardul mental sever și profund; tulburări de spectru autist după împlinirea vârstei de 26 ani; cecitatea absolută și relativă; surdocecitatea; surdomutitate congenitală sau surditate bilaterală dobândită înainte de achiziționarea limbajului; amputații; tumori hipofizare cu sechele oftalmologice și neurologice grave; nanism hipofizar și acondrodispalzia; poliartrită reumatoidă stadiul IV; spondilita anchilozantă forme grave; sdr. Prader Willi; afecțiuni osteoarticulare cu anchiloze și tulburări severe, în afara resurselor terapeutice.

Pentru alte afecțiuni grave pentru care nu există o îmbunătățire a stării de sănătate după acordarea termenului de valabilitate 12/24 luni se propune acordarea termenului de valabilitate permanent de la a doua evaluare.

„Revizuirea criteriilor de evaluare are în vedere progresul în domeniul medical și al tehnologiilor de asistență, ținând cont de noile descoperiri și tratamente, dar și de diversitatea nevoilor celor care trăiesc cu dizabilități. În același timp, vrem să aducem claritate și să punem capăt suprapunerilor în descrierea gradului accentuat și grav. Acolo unde se impune, acordarea gradului grav cu asistent personal este condiționată de pierderea totală a autonomiei, comparativ cu situația anterioară. Subliniem că un principiu esențial al acestei reforme este imparțialitatea: evaluările trebuie să fie unitare și obiective, pentru ca nicio persoană să nu fie dezavantajată de interpretări diferite sau de subiectivism”, se mai precizează în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0737 +0.0021+0.04 %
1 USD4.3122 -0.0131-0.30 %
1 GBP5.8581 +0.0149+0.25 %
1 CHF5.4401 +0.0087+0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite