Distrigaz Sud Rețele a întrerupt furnizarea din cauza unei defecțiuni la instalația de utilizare ce alimentează blocul.
Distrigaz Sud Rețele precizează că a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează imobilul situat în strada Liviu Rebreanu nr.46-58, bl. E, sc. E și sc. D, din Sectorul 3 București, din cauza unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează imobilul.
Societatea arată că a fost nevoită să decidă întreruperea furnizării gazelor naturale pentru asigurarea condițiilor de securitate, începând de sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 17:30.
Potrivit sursei citate, măsura acestei întreruperi neprevăzute afectează 223 de clienți casnici, alimentați prin intermediul acestei instalații comune de utilizare.
„Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a defecțiunilor instalației de utilizare. Potrivit legislației în vigoare1, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele”, precizează sursa citată.
Conform reglementărilor elaborate și aprobate de A.N.R.E., pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației de utilizare și transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.
„După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, mai precizează sursa citată.
În același timp, mai multe blocuri din capitală primesc căldură și apă caldă la nivel scăzut.
O avarie s-a produs la CET Sud, chiar în această a treia zi de Crăciun. A afectat furnizarea apei calde și a căldurii în mai multe zone din Capitală.
Sunt vizate cartiere întregi din Sectoarele 2, 3, 4 și 5.
Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că avaria a apărut la CET Sud, unitate aparținând ELCEN, aflată în subordinea Ministerului Energiei.
„Două Cazane de Apă Fierbinte (CAF) nu funcționează la parametri normali. Astfel, producția de energie termică a fost redusă temporar”, a transmis Termoenergetica.
Reprezentanții companiei precizează că echipele de intervenție sunt pe teren.
Primul cazan a fost repus în funcțiune la ora 16.00, iar cel de-al doilea urmează să fie pus în funcțiune până la ora 18.00.
Ambele ar trebui să ajungă la parametrii normali de funcționare în cursul zilei de sâmbătă.
„Este nevoie de aproximativ 24 de ore până când sistemul să se echilibreze, iar apa caldă și căldura să ajungă complet la robinetele și în caloriferele voastre”, au mai precizat reprezentanții Termoenergetica.
















