Astăzi, la ora 10.00, o persoană a sesizat direct Poliția Eforie, cu privire la faptul că, pe plaja Vraja Mării, din Eforie Nord, a găsit un fragment de dronă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a ridicat obiectul în cauză, relatează News.ro.
Acesta nu conține elemente pirotehnice și a fost predat Gărzii de Coastă Constanța.
Tot în această săptămână, un fragment de dronă a fost descoperit pe plaja din Olimp. Drona, cu încărcătură explozivă, a fost detonată.
Un alt fragment de dronă fusese descoperit, anterior, în apropierea Cazinoului din Constanța.
De asemenea, în urmă cu o săptămână, a fost lansată o alertă de către autorități pe litoral, în zona plajei Tuzla, după ce au fost semnalate fragmente de dronă aeriană.















