Un eveniment inclus în maratonul de vaccinare inițiat de Primăria Brașov a fost lansat la Biserica Neagră din oraș, unde persoanele care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 vor fi primite în acorduri de orgă și vor putea vizita gratuit lăcașul de cult. Vaccinurile folosite sunt Pfizer și Johnson & Johnson.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Acesta este al 9-lea eveniment din cadrul maratonului de vaccinare "Liber la vaccinare, liber la viață!“, inițiat de Primăria Brașov. "Liber la biserică!” este un eveniment dedicat enoriașilor și personalului ecumenic, indiferent de cult.
Cei care se imunizează vor putea vizita gratuit Biserica Neagră și vor putea asista la concerte de orgă.
Vaccinarea se face, la alegere, cu serurile Pfizer (două doze) și Johnson&Johnson (doză unică). Programul centrului mobil de vaccinare din Biserica Neagră este între orele 10.00 și 19.00.
Biserica Neagră este prima din România care își deschide porțile pentru a se amenaja un centru de vaccinare mobil în interiorul clădirii. În Marea Britanie, bisericile și-au deschis porțile pentru imunizări încă de la sfârșitul anului trecut, iar în Sicilia, Italia, din luna aprilie a acestui an.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Lanțul de librării Diverta, cel mai mare retailer integrat în domeniu, își cere insolvența, puternic lovit de pandemie. Fondatorul Octavian Radu recent la PROFIT NEWS TV: "Săraca Diverta... dacă nu e nimeni în mall, pot să stau și în cap!"Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale goticului transilvănean și un simbol al orașului. Biserica parohială evanghelică din Brașov, având hramul Sf. Fecioare Maria, și-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins orașul în 1689, când fumul și flăcările i-au înnegrit zidurile. Pe amplasamentul ei a existat o biserică mai mică încă dinainte de 1300, iar construcția actualei biserici a început în 1383 când Brașovul era un oraș prosper și avea nevoie de o biserică de foarte mari dimensiuni.