Incendiul care a izbucnit marți seară la Complexul Dragonul Roșu a afectat 3.800 de metri pătrați.
Pentru stingere au acționat 28 de autospeciale.
Focul a fost localizat în cursul nopții, conform ISU București-Ilfov.

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu efective din turele libere pentru a susține efortul pompierilor angrenați în misiunea de stingere a incendiului, de protecție a vecinătăților și de alimentare permanentă cu apă din afara obiectivului afectat.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 2:30, dar intervenția continuă pentru îndepărtarea elementelor care au ars.

Vor fi utilizate buldoexcavatoare pentru a se ajunge la focarele acoperite de pereții prăbușiți ai depozitului, precizează ISU București-Ilfov.
La fața locului au rămas 10 autospeciale de stingere.
Au fost protejate de incendiu halele învecinate, a căror suprafață desfășurată este considerabil mai mare decât cea afectată, se mai arată în informarea ISUBIF.


