Garanti BBVA a acordat companiei Prompt Real Estate Solution un credit de investiții în valoare de 5,9 milioane euro pentru a susține dezvoltarea aquaparkului Amazonia, care va deveni cel mai mare complex de acest gen aflat în administrație privată, din partea de vest a țării.
Defrișările din Amazonia braziliană au crescut cu aproape 22% între august 2020 și iulie 2021, comparativ cu perioada anterioară, stabilind un record în ultimii 15 ani, potrivit unei estimări oficiale, notează AFP.
Intensitatea incendiilor din pădurea amazoniană din Brazilia a scăzut ușor, de când președintele Jair Bolsonaro a trimis armata să ajute la combaterea focului, dar un boicot internațional din partea companiilor s-a amplificat, un producător american de încălțăminte anunțând că nu va cumpăra materii prime din Brazilia, transmite Reuters.