Un jurnalist local l-a salvat pe premierul ungar Viktor Orban în largul coastei croate, când barca sa gonflabilă a început să piardă aer și era în pericol să se scufunde, a relatat publicația Slobodna Dalmacija, făcând referire și la declarații în care șeful Guvernului de la Budapesta îi îndemna pe maghiari să aleagă Lacul Balaton în locul Mării Adriatice.
Cea mai urmărită competiție fotbalistică la nivel mondial, Champions League, ar putea deveni istorie, cele mai importante 12 cluburi din Anglia, Spania și Italia anunțând simultan la miezul nopții de duminică spre luni crearea oficială a unei noi competiții, Super Liga Europeană, guvernată de cluburile fondatoare. Președintele noii Super Ligi este Florentino Perez (Real Madrid), iar vicepreședinți Andrea Agnelli (Juventus) și Joel Glazer, (Manchester United).
Chiar dacă performanțele de pe terenul de fotbal nu sunt cele mai bune, aflându-se în prezent pe locul al șaselea în Premier League, Manchester United își continuă ofensiva la nivel comercial, vânzând un nivel record de tricouri în 2016.
Orice turneu final reprezintă o oportunitate, nu numai pentru federațiile naționale, ci și pentru echipele de club, de a-și rotunji veniturile. O serie de jucători se pot remarca și transfera pe bani buni la cluburi puternice, însă aceasta nu este singura sursă de venit pe care un turneu final o asigură echipelor de club.
Steaua București are mai mulți abonați pe Facebook (1,84 milioane) decât președintele SUA, Barak Obama, (1,5 milioane) sau decât cancelarul german, Angela Merkel (1,75 milioane). De altfel, politicianul german are aproximativ același număr de simpatizanți ca președintele României cu origini germane, Klaus Iohannis (1,72 milioane). Dintre principalii politicieni ai lumii, doar președintele rus Vladimir Putin, cu 1,85 milioane de fani, depășește popularitatea Stelei pe Facebook.
FC Bayern München și-a propus ca până în 2020 să devină cel mai bogat club din lume. Pentru a reuși acest lucru trebuie, însă, să depășească trei giganți ai business-ului fotbalistic: Real Madrid, Barcelona și Manchester United.