Una dintre cele mai vechi cabane din județul Brașov, construită în 1927, cea din Valea Sâmbetei a început să fie demolată. Pozele au început să fie publicate pe rețelele de socializare, însoțite și de mesaje din partea celor care au fotografiat sau distribuit imaginile cu ruinele.
Pompierii din Sibiu intervin la un incendiu care a cuprins o cabană din zona turistică denumită Valea Avrigului. Focul a cuprins întregul acoperiș.
Cel mai cunoscut și apreciat violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, a redeschis cabana Caraiman din Bucegi pe care o cumpărase în toamna anului 2022, informație anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
Costurile intervenției de evacuare a turiștilor surprinși de două avalanșe mari la cabana Capra, intervenții la care au participat pompieri din patru județe, dar și angajați ai mai multor instituții, vor fi suportate de stat.
O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs în Munții Făgăraș, valul de zăpadă lovind cu putere cabana Capra, unde a produs pagube și acoperind mașini aflate în parcarea cabanei care este situată în apropierea Transfăgărășanului, la aproape 1600 de metri altitudine. Informația a fost făcută publică de o organizație care monitorizează avalanșele și care precizează că nu există victime, ci doar pagube materiale.
Petrecerea de Revelion s-a transformat într-un coșmar pentru zeci de tineri care, deși au plătit pentru închirierea unei cabane la munte, au rămas și fără bani, dar și fără petrecere.
Proprietarii cabanei Bârcaciu au anunțat închiderea cabanei pe perioadă nedeterminată.
Cel mai cunoscut și apreciat violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, a cumpărat cabana Caraiman din Bucegi, pe care vrea să o restaureze și să o reintroducă în circuitul turistic. Până atunci, artistul merge acolo de câte ori îi permite timpul, inclusiv pentru mici reparații și îmbunătățiri la clădirea abandonată de mai mulți ani. Week-end-ul trecut, de exemplu, a refăcut, împreună cu un meșter din Ghimeș, acoperișul magaziei din apropiere, astfel încât acum anexa, plină cu gunoaie vechi, are – ironic - un acoperiș mult mai bun decât cabana construită în urmă cu 85 de ani.
O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs în Munții Rodnei, fiind afectată Cabana Puzdrele. Nu s-au înregistrat victime.
Cabana Piscul Negru din Transfăgărășan, construită în anii '60, a fost scoasă la licitație de la prețul de 275.000 de euro, potrivit Artmark, citat de News.ro.