"Un număr semnificativ de persoane, 209 salariați, s-au pensionat la limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard, urmare a valorificării stagiilor de lucru în condiții deosebite și/sau speciale de muncă, cu preponderență în a doua jumătate a anului 2020, fiind înregistrate pensionări și în jurul vârstei de 55 ani", se arată într-un document al companiei.
Numărul căutărilor online pentru bilete de avion one way spre țări precum Canada, Australia și SUA a crescut de trei ori în ultimele 36 de ore față de o zi obișnuită, indică datele Paravion, directorul general al operatorului, Remus Vișan, explicând pentru Profit.ro că acestea sunt căutări efectuate în principal ''la nervi'', pe fondul manifestărilor de stradă după adoptarea de către Guvern a ordonanțelor privind grațierea și Codul Penal.