Birourile externe de turism ale României, singurele entități care promovează turismul românesc în străinătate, vor fi închise, operațiune prin care ministrul de resort reușește în doar câteva luni de mandat, ca niciun alt predecesor, să culeagă criticile și dezaprobarea multor turoperatori importanți. Cele mai importante patronate din domeniu spun că decizia este una proastă și că ministrul ar fi trebuit să se consulte cu industria înainte să ia o hotărâre crucială pentru promovarea turismului.
Procedurile învechite ale centrului expozițional Romexpo demonstrează că acesta nu este pregătit să organizeze un târg de turism modern, transmite Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Ultima ediție a Târgului de Turism al României, desfășurată între 16 și 19 februarie 2017, la Romexpo, a arătat că și această manifestație are un succes "sezonier", precum turismul romanesc, cu câteva ore de vârf, cu standuri aglomerate și multe ore cu mai puțini vizitatori și pavilioane mai puțin căutate, susține cursa citată.
La târgul de turism de la Londra de săptămâna trecută, reprezentantul FPTR, avându-i la dreapta pe un oficial al Primăriei Capitalei și la stânga pe ambasadorul român în Marea Britanie, Dan Mihalache, alături de președinta ANT, Anca Nedea, a lansat programul "City Break în București", cu prețuri de la 99 de euro pentru 3 nopți de cazare, despre care Profit a scris recent. Deși Anca Nedea, după cum se poate vedea în filmul de la eveniment prezentat de Profit.ro la finalul articolului, spune că "avem un anunț drăguț de făcut" și că "este un pachet de city break special", ANT neagă ulterior într-un comunicat că este instituția implicată în lansarea acestui program.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul "Litoralul pentru toți" prin care, în perioada 29 august - 1 octombrie 2016, tarifele scad cu pănă la 70%, față de cele din plin sezon estival.
Pentru prima oară după anul 2000, ultimul weekend din august, când în anii trecuți fluxul de turiști pe litoral începea să scadă simțitor, este la fel de aglomerat ca în vârf de sezon, fiind așteptați aproximativ 170.000 de turiști. Acest record vine pe fondul scăderii cu 30% a tarifelor în ultima săptămână, a vremii frumoase și a cererii crescute în acest an pentru vacanțele pe litoralul românesc, a anunțat FPTR într-un comunicat de presă.
Hotelurile și apartamentele de pe litoral au fost arhipline în ultimele două săptămâni, iar următoarele se anunță, de asemenea, aglomerate. Sezonul excelent din acest an va stimula puternic investițiile la mare, astfel încât capacitatea de cazare a litoralului, oarecum constantă în ultimii ani, va crește anul viitor cu 5%, crede Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și cel mai mare investitor de pe litoralul românesc.
Patronatele din turism vor să organizeze cursuri pe litoral, unde instituții de control, precum ANAF, Garda de Mediu, Consiliul Concurenței, să le explice în detaliu obligațiile legale. Acestea susțin că au nevoie de clarificări și că mai mult de jumătate din firmele de pe litoral, în special cele mici, nu își permit să plătească un avocat sau o firmă de audit.
Hotelurile vor plăti de anul viitor, alături de restaurante și baruri, un impozit special calculat în funcție de capacitatea de cazarea, ceea ce va aduce statului câștiguri de trei ori mai mari decât cele 20 de milioane de euro pe care le obținea anual prin impozitul pe profit de la hotelieri, spune Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În timp ce o delegație oficială românească încerca, zilele trecute, la Moscova, să intre în legătură cu turoperatorii ruși și să-i atragă la noi, în paralel, Corina Martin, președintele federației FAPT, lansa în același oraș programul "Litoralul pentru ruși", la prețuri de 10 euro pe noapte. Hotelierii de la mare spun, însă, că aceste tarife sunt aberant de mici și nu le pot susține, iar demersul FAPT compromite imaginea turismului românesc pe piața rusă.