Gazele importate de la gigantul rus de stat Gazprom ar putea ajunge să asigure aproape o treime din consumul total al României luna viitoare (32,7%), potrivit estimărilor operatorului de transport Transgaz, în condițiile în care, în septembrie 2015, importurile au avut o pondere de doar 0,03% în totalul cererii interne de gaze.
Importurile de gaze ale României s-au triplat în primele 5 luni ale acestui an, pe fondul ieftinirii acestora în comparație cu cele din producția internă, iar operatorul sistemului național de transport, Transgaz, estimează pentru luna august că importurile vor acoperi 18% din consumul total de gaze, față de doar 0,04% în aceeași lună a anului trecut.
România a înaintat NATO o propunere de proiect de dezvoltare a unui sistem de alertare timpurie privind eventuale scăderi ale volumului de gaze naturale care pot genera potențiale crize de aprovizionare în state membre sau partenere Alianței, propunere care a întrunit cerințele acestei organizații.
În septembrie 2015, gazele din import costau echivalentul a 93,96 lei/MWh, cu 18,8% mai mult decât cele vândute de producătorii români furnizorilor clienților finali din piața concurențială (79,10 lei/MWh). Spre comparație, la începutul anului, gazele rusești erau cu peste 70% mai scumpe decât cele românești.
Creșterea consumului casnic de gaze, în eventualitatea unei ierni foarte grele, dar și riscul întreruperii livrărilor din Rusia, ar duce la reducerea producției de energie electrică a centralelor pe gaze naturale care asigură echilibrarea sistemului energetic național, fiind nevoie de rezerve suplimentare de la termocentralele pe cărbune și păcură.
Convenția semnată cu Moscova încalcă legislația europeană întrucât acordă Gazprom exclusivitate pe capacitatea de transport a celor trei conducte magistrale de tranzit internațional dintre Isaccea și Negru Vodă, împiedicând accesul terților la rețea, și interzice României să reexporte gazele cumpărate de la ruși. Comisia Europeană a amenințat chiar că dă în judecată guvernul român la Curtea Europeană de Justiție din cauza acestui acord.