Inspectorii ANAF vor fi obligați să asigure firmelor nu doar posibilitatea de a-și exprima opinia despre neregulile găsite, ci să le ofere și consiliere în rezolvarea problemelor, altfel amenzile vor fi anulate, este mișcarea pregătită în Parlament.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va face publice, din 5 decembrie, circularele interne referitoare la procedurile de lucru și la modalitățile de aplicare a prevederilor legale.
Inspectorii Fiscului sunt obligați să depună sesizări penale pentru orice suspiciune de infracțiune, iar contribuabilii le răspund cu plângeri pentru abuz în serviciu. Din aceste motive, ANAF are un stoc mare de plângeri penale trimise la parchete, nereușind să recupereze sumele din dosare, iar majoritatea inspectorilor au acțiuni deschise în instanțe.
Președintele ANAF, Dragoș Doroș, a anunțat recent, în cadrul unei întâlniri cu FIC – Consiliul Investitorilor Străini, o serie de măsuri care vor reduce povara administrativă, cum ar fi transformarea ANAF într-o instituție modernă și digitalizată și încurajarea funcționarilor să ofere asistență privind aspectele practice ale legislației fiscale, informează un comunicat al FIC.
Inspectorii Fiscului sunt evaluați în funcție de suma pe care o aduc în plus în urma controalelor. Nerealizarea țintei se soldează cu sancțiuni și chiar cu plângeri penale din partea ANAF. La rândul lor, firmele verificate s-au obișnuit că trebuie “să li se găsească ceva”, dar îi dau în judecată.
Controalele la mari contribuabili se fac pe baza unor criterii care nu țintesc, de regulă, zonele cu cel mai mare risc de evaziune, nu au proceduri moderne, consumă timp și resurse cu rezultate modeste, arată Raportul expertului străin Stuart Hamilton care a efectuat o misiune de asistență pentru ANAF. Totodată, este semnalată practica extrem de neobișnuită a Curții de Conturi de a cere controale la anumite firme.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea o structură națională pentru executarea cazurilor speciale, un vicepreședinte responsabil cu vama, potrivit unei hotărâri de guvern aprobată miercuri. Același act normativ va clarifica competențele de control ale inspectorilor Antifraudă.
Controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi reluate pe aceeași speță de nenumărate ori. Este doar unul dintre efectele lipsei de reglementare a activității Antifraudei fiscale care pot favoriza abuzul de putere, despre care a vorbit avocata în drept fiscal, Luisiana Dobrinescu, într-un interviu pentru Profit.ro.
Inspectorii ANAF vor fi obligați să asigure firmelor nu doar posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele constatate de aceștia, ci să ofere și consiliere în remedierea eventualelor nereguli. În lipsa acestei consilieri și a unei termen de remediere, de maximum 10 zile, sancțiunile dispuse vor fi anulate.
Sesizările penale întocmite de inspectori vor fi reanalizate, astfel încât să existe siguranța că întrunesc elementele unei infracțiuni înainte să fie transmise către parchete, a anunțat, pentru Profit.ro, președintele ANAF, Dragoș Doroș. Mediul de afaceri a reclamat valul de sesizări făcute de Fisc după aproape fiecare verificare.
Depunerea declarației de patrimoniu și cooperarea cu inspectorii, respectând prevederile în materie penală, sunt cele două obligații nou introduse în Carta drepturilor persoanelor fizice verificate de Fisc, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Aproape 1.050 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru ocuparea a 271 de posturi vacante de inspectori antifraudă.
Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat anul trecut, în urma controalelor, obligații fiscale nedeclarate de peste 4 miliarde de euro, informează un comunicat al instituției.
Rațiunea de căpătâi a inspectorilor fiscali a ajuns să fie realizarea targetului, ca o echipă de vânzări, în loc să constate respectarea legii. Este o pervertire a rolului lor esențial, a declarat, în cadrul conferinței TaxEU, Dragoș Doroș, director în cadrul KPMG, care a deținut, anterior, funcții în Ministerul Finanțelor.