Autoritățile din Hong Kong au anunțat marți că intenționează să construiască una din cele mai mari insule artificiale din lume, cu un preț de cost estimat la 79 de miliarde de dolari, transmite AFP.
În Hotărârea pronunțată la 3 februarie 2009, Curtea de la Haga a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental și zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9.700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă – din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața totală în dispută, de circa 12.200 km².
Președintele Consiliului Regional din Reunion, Didier Robert, a declarat că a negociat cu succes cu autoritățile din metropolă înghețarea taxei pe carburanți în insulă în următorii 3 ani. La nivelul întregii Franțe, taxa ar urma să crească anul viitor cu 6,5 eurocenți/litru la motorină și cu 2,9 eurocenți/litru la benzină, majorări fiind prevăzute ulterior și pentru anii următori, până în 2022 inclusiv.
Miliardarul egiptean Naguib Sawiris a declarat că va trimite astăzi scrisori formale adresate premierului grec și celui italian, în care își va exprima intenția de a cumpăra o insulă pentru migranții sirieni