Dezvoltatorul imobiliar H4L Development, controlat de familia Bîlteanu, este angajat în discuții cu doi investitori pentru vânzarea terenului și clădirilor fostului institut de cercetare INTEC din apropierea mallului Sun Plaza din cartierul bucureștean Berceni, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. În loc se poate construi fie un spital și locuințe, fie un complex cu birouri și rezidențial.