GAE, SIMIONESCU & ASOCIATII este o societate de avocatură, relativ nou înființată, cu o experiență cumulată a celor doi parteneri de peste cincisprezece ani, atât în spectrul consultanței juridice, cât și a reprezentării în fața instanțelor de judecată sau a altor entități juridice de drept public sau privat.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern. Conform proiectului, prezentat anterior de Profit.ro, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unor modificări legislative pregătite de Guvern. De asemenea, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
În data de 29 iunie 2021, la orele 11:00, Avestis International organizează cea de-a XI-a ediție a Cafenelei juridice, eveniment on-line, în cadrul căruia se vor discuta cele mai importante aspecte privind „Împărțirea bunurilor comune pe calea contestației la executare”.
Publicul este atenționat să verifice pe site-ul www.unbr.ro dacă persoanele de la care solicită servicii de consultanță juridică sunt înscrise în tabloul avocaților
Candidatura Rovanei Plumb la postul de comisar european pentru Transporturi a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European, anunță europarlamentarul Siegfried Mureșan. Este pentru prima dată când un candidat la postul de comisar este respins în aceasta comisie.
Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 43/3.09.2019 s-a solicitat Institutului Notarial Român organizarea concursului de admitere în funcția de notar public pentru persoanele care au cel puțin 6 ani vechime în funcții de specialitate juridică, iar prin Dispoziția Președintelui nr. 99/3.09.2019 s-a stabilit organizarea concursului de admitere în funcția de notar public în zilele de 29 și 31 octombrie 2019.
Comisia juridică din Senat a amânat, luni, încheierea unui raport intermediar privind avizarea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog și solicită audierea acestuia, după ce Parchetul General a transmis o cerere privind obținerea a avizului de urmărire penală pentru infracțiuni de abuz în serviciu și fals intelectual.
Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public au elaborat in anul 2018 protocolul care a stat la baza educației juridice în școli.
SIF Moldova anunțase anterior că Direcția Generală de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor analizează, la solicitarea companiei, dacă textul Codului Fiscal impune sau nu impozitarea dividendelor încasate de fondurile de investiții fără personalitate juridică de la companiile la care dețin participații.
Problema le-a fost semnalată autorităților de către SIF Moldova, care a întrebat dacă este sau nu obligată să rețină și să vireze la buget impozitul pe dividendele pe care le plătește fondurilor mutuale care dețin acțiuni la acest SIF. Codul Fiscal se referă doar la persoane juridice în reglementarea impozitului pe dividende, nu și la entități fără personalitate juridică, precum fondurile mutuale.
Înainte de a face o asigurare, analiza ofertelor tuturor firmelor este esențială. De la prețuri la riscuri asigurate, franșize și excluderi, diferențele ajung să aibă impact semnificativ în buzunarul clientului. Profit.ro a constatat că dintre cei mai importanți șapte jucători din România, cinci au o particularitate care poate fi speculată pentru a obține un preț mai bun.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, luni, ca Legea privind insolvența persoanelor fizice să intre în vigoare la 30 septembrie, nu 31 decembrie, așa cum a hotărât Guvernul.
Omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, a decis să schimbe denumirea firmei care administrează retailerul online elefant.ro și să modifice forma de organizare juridică, din societate cu răspundere limitată (SRL) în una pe acțiuni (SA), operațiune care va permite, dacă va fi cazul, atragerea de noi finanțări prin listarea pe piața de capital.
Deputatul Daniel Zamfir afirmă că încercarea de a arunca pe seama Parlamentului posibile falimente bancare de către BNR reprezintă o "ticăloșie". "Nu e ticăloșie să spun că o bancă poate da faliment", răspunde Nicolae Cinteză, șeful Supravegherii de la Banca Națională.