Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a efectuat astăzi inspecții inopinate pe șantierele autostrăzii București-Ploiești și Magistralei 3 de metrou, concluziile acestora fiind anunțate pe pagina de Facebook a ministerului.
Guvernul așteaptă punctul de vedere al Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA) cu privire la documentația tehnică pentru ca apoi să lanseze, în luna februarie, licitația pentru construcția Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, a anunțat, marți, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, în cadrul întâlnirii cu delegația oficială și economică din Japonia, condusă de Kotaro Nogami, director adjunct al cabinetului prim-ministrului Shinzo Abe. JICA finanțează acest proiect cu 330 milioane de euro.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat, joi, aprobarea de către Comisia Europeană a cererii de finanțare pentru construcția liniei de metrou spre aeroportul Otopeni. Ministerul Transporturilor transmisese Comisiei, în data de 24 decembrie 2017, cererea de finanțare pentru proiectul “Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”. Recent, ministrul de resort, Felix Stroe, susținea că linia de metrou va fi cu siguranță finalizată până în 2020, când România va găzdui meciuri ale Campionatului European de Fotbal, deși proiectul are termen de execuție 4 ani.
Ministerul Transporturilor anunță că, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, a aprobat și transmis la Comisia Europeană, în data de 24 decembrie 2017, Cererea de Finanțare pentru proiectul “Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”. Recent, ministrul de resort, Felix Stroe, susținea că linia de metrou va fi cu siguranță finalizată până în 2020, când România va găzdui meciuri ale Campionatului European de Fotbal, deși proiectul are termen de execuție 4 ani.
Ministerul Transporturilor va depune săptămâna viitoare documentația de aplicație pentru atragerea banilor UE spre Magistrala de metrou M6 1 Mai - Aeroportul Otopeni, ministrul de resort, Felix Stroe, susținând că linia de metrou va fi cu siguranță finalizată până în 2020, când România va găzdui meciuri ale Campionatului European de Fotbal. Proiectul are însă termen de execuție 4 ani, nefiind lansată nicio licitație pentru construcție, astfel încât, în cel mai fericit caz, ar putea fi finalizat abia în 2022, după Campionatul European.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 251,8 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru finanțarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou din București, secțiunea Râul Doamnei-Eroilor, potrivit unui comunicat al Executivului UE.
Metrorex a finalizat săpăturile la tunelul Magistralei 5 din Drumul Taberei, urmând ca în a doua parte a anului viitor metrourile să fie puse în circulație pe traseul Râul Doamnei – Eroilor, a anunțat joi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, după ce echipamentul de săpat tuneluri "Sfânta Filofteia" a ieșit la suprafață, în zona Parcului Operei.
Ministerul Transporturilor va demara în următoarele zile licitațiile pentru lotul al doilea, Eroilor-Universitate, al magistralei 5 de metrou, iar proiectul pentru magistrala 6 spre aeroportul Otopeni va fi prezentat în următoarele săptămâni în Guvern, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, în cadrul unei vizite de lucru pentru prezentarea proiectului privind legătura feroviară Gara de Nord- Gara Progresu.
Ministerul Transporturilor va demara până la începutul lunii noiembrie licitația pentru extinderea magistralei 5 de metrou pe secțiunea Eroilor-Iancului, lucrările urmând ca lucrările să fie finalizate cel mai probabil în 2021, a declarat duminică ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, la un eveniment organizat de Metrorex.
Pentru tronsonul de metrou Universitate - Piața Iancului - Pantelimon, Guvernul a contractat un împrumut de 465 millioane de euro și s-a angajat să aloce de la buget alte 828 milioane de euro, dar până în prezent nu a investit decât 9 milioane de euro pentru proiectarea secțiunii Iancului-Pantelimon.