În ziua anunțului distribuirii de dividende în valoare de 1,2 miliarde de lei de către Banca Transilvania, titlurile acesteia au urcat cu 6%, până la prețul de 2,64 lei/acțiune, care lasă încă pe masă un randament al dividendului de 14%. "Este ceva teamă în piață", spune Ovidiu Dumitrescu, de la Tradeville.
Pe bursa de la București investitorii și brokerii încep să se gândească din ce în ce mai serios la un trend descendent în piețele de acțiuni antrenat de probleme economice din China.
Acțiunile Băncii Transilvania și BRD au scăzut cu 5% și, respectiv, 6% în ziua în care Parlamentul a votat legea prin care debitorii cu probleme pot ieși de sub incidența împrumuturilor contractate predând imobilul ipotecat.