Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a extins verificările la furnizorii restaurantelor din zona Piața Alba Iulia din Capitală, fiind retrase de la consum circa 2,8 tone de carne. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, vorbește despre o practică a unor firme olandeze de a importa produse refrigerate din America de Sud și a le congela apoi, schimbându-le data valabilității și vânzându-le pe piața din România.