Salariul minim brut va fi majorat din luna mai la 1.250 lei lunar (echivalent a 279 euro), menținând România pe penultima poziție printre statele membre ale Uniunii Europene care au în lege un astfel de sistem.
Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație vor crește de duminică, odată cu majorarea salariului minim de la 1 mai, indicator de care acestea sunt strâns legate. În prezent, un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.
Ministrul Muncii a temperat entuziasmul sindicatelor legat de majorarea salariului minim, confirmând că există două variante pentru creșterea acestuia la 1.200 lei brut din luna ianuarie, inclusiv cu susținerea patronatelor, dar precizând că decizia aparține Guvernului, care încă analizează cele două propuneri.