Companiile americane au creat în octombrie cele mai multe locuri de muncă din acest an, semn că economia americană se menține pe o traiectorie ascendentă, în timp ce rata șomajului a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii șapte ani, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală (Fed) să crească dobânda de referință la următoarea ședință monetară din decembrie, relatează MarketWatch.
Rata șomajului în SUA a atins luna trecută cel mai scăzut nivel de după luna aprilie 2008, chiar dacă numărul locurilor de muncă create nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor analiștilor, arată cifrele publicate vineri de Departamentul american al Muncii.