Premierul a a declarat că primele două pachete, cel adoptat în iulie și cel din august, care parțial a intrat în vigoare și parțial ar urma să intre în perioada următoare, au avut efecte importante, cu toate constrângerile pe care le-au generat, nu trebuie să fugim de asta, care au însemnat o scădere a consumului ușoară, care au însemnat o creștere de prețuri din punct de vedere al bugetului de stat.
”Aceste măsuri s-au dovedit corecte și au fost inevitabile. Asta înseamnă că în trimestru al treilea, față de trimestrul trei al anului trecut, am încasat bugete mai mari. Au crescut încasările cu aproape 10 miliarde de lei, atât pe componentele de impozit pe venit, de încasări din TVA cu aproape 15% de exemplu, veniturile din TVA cu 11%, iar contribuțiile pe Casa de sănătate, unde aveam un deficit important, cu 8,5%”, a arătat premierul, potrivit News.ro
El a menționat că, ”în condițiile în care, în luna octombrie, de exemplu, a fost o lună care, în comparație cu cea din anul trecut, a însemnat o scădere a cheltuielilor la bugetul de stat, ceea ce este un lucru pe care trebuie să-l urmărim lună de lună de acum înainte, cu peste 500 de milioane, ajungând ca față de 14,2 miliarde de lei cheltuielile cu salariile în sectorul public, în octombrie anul trecut, la peste 13,6 miliarde, deci cu peste 500 de milioane reducere”.
”Nu putem corecta acest deficit, care anul trecut a fost de 9,4%, anul acesta va ajunge la 8,4% și anul viitor ne propunem să se apropie de 6%, decât prin măsuri de scădere a cheluielilor, pentru a evita noi taxe și noi impozite, pe care guvernul nu dorește să le stabilească”, a ținut să menționeze premierul.
El a mai spus că acest pachet fiscal, care ar trebui să intre în decembrie, va fi alături de pachetul pentru administrație, baza bugetului pe anul viitor.
Șeful Executivului a subliniat că, în ceea ce privește pachetul fiscal, este prevăzută încă din august o creștere a impozitelor pe proprietați la persoanele fizice, de la începutul anului viitor.
"Această creștere era necesară, era un angajament al României, încă de anii trecuți, pe de o parte pentru că aveam raportat la puterea de cumpărare cele mai mici impozite pe proprietate la persoanele fizice, aveam o pondere a acestor impozite în PIB mult mai mică decât media UE și toate aceste impozite sunt practic venituri pentru autoritățile locale, acolo unde cetățenii locuiesc. Ce reprezintă practic ele? Ele reprezintă contribuția fiecărui cetățean la ceea ce se face în fiecare localitate. Și dacă ne uităm în România, vedem că peste tot se asfaltează, se introduc rețele de apă, de canalizare sau de gaz, se reabilitează școli, se anvelopează locuri de locuințe, se lucrează la spitale și așa mai departe. Aceste investiții sunt finanțate într-o bună parte de la bugetul de stat al României prin programele naționale”, a arătat Bolojan.















