PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Adriana Gogonel, co-fondator StatInf: Avem nevoie de investitori să funcționăm până când produsul nostru e gata

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Adriana Gogonel, co-fondator StatInf: Avem nevoie de investitori să funcționăm până când produsul nostru e gata
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 nov 2023

Startup-ul StatInf, fondat în Franța de către Adriana Gogonel și Liliana Grosjean, a creat o soluție de analiză a sistemelor electronice folosite în industria de transporturi și în cea spațială.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

„Propunem o soluție de analiză temporală a părții electronice ale sistemelor de bord ale avioanelor, navetelor spațiale, automobilelor. Atunci când un nou model de avion sau de mașină este scos pe piață, el trebuie să beneficieze de o verificare funcțională și de o verificare temporală, astfel încât să se asigure că toate programele fac ceea ce trebuie să facă în timpul care este acordat. StatInf asta face, verificare temporală a părții electronice la bordul sistemelor de tip avion, mașină, navetă spațială, tren”, spune, la emisiunea Antreprenor de România de la PROFIT NEWS TV, Adriana Gogonel, co-fondator StatInf.

Compania lucrează deja cu jucători mari din domeniu precum Airbus, Liebherr și Thales Avionics.

„Ce e diferit într-un segment al industriei și altul e uneori vocabularul. Primii noștri clienți au fost corporațiile. Nu am ales neapărat să mergem la început spre acești mari jucători, doar că aveam deja un renume în domeniul lor. Și toți sunt în această industrie critică, e nevoie de un nivel de certificare ridicat. Și odată ce reușim să avem domeniile astea critice acoperite, va fi foarte ușor să mergem spre celelalte domenii, unde nu e nevoie de certificare, precum spațialul sau automotive”, mai spune aceasta.

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Ruxandra Cord, fondatoare theCoRD.ai: Vrem să ridicăm 300.000 de euro pentru comercializarea soluției la nivel global. Rezultatele sunt formidabile CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Ruxandra Cord, fondatoare theCoRD.ai: Vrem să ridicăm 300.000 de euro pentru comercializarea soluției la nivel global. Rezultatele sunt formidabile

Echipa StatInf este formată din 12 oameni momentan, însă urmează să se extindă cu noi specialiști.

„Una din provocări este de a găsi oamenii potriviți, pentru că avem nevoie de niște competențe foarte speciale. Cum soluția noastră este la intersecția a două domenii științifice diferite, avem nevoie de oameni competenți în ambele domenii.

Acum ne trebuie oameni pe partea comercială. Avem o versiune nouă a produsului care o să fie gata la finalul anului și cu care o să adresam un anumit tip de clienți pe care vrem să-i clasificăm în funcție de procesoarele pe care le utilizează”, precizează Adriana Gogonel, adăugând că pe zona de vânzări au funcționat foarte bine recomandările și faptul că nume importante din industrie au testat deja produsul și îl folosesc. 

„Ce funcționează este să le arătăm clienților exact cât câștigă în timp și în bani când folosesc software-ul nostru”, completează ea.

„Principala provocare este aceea că e un domeniu unde e foarte multă cercetare, timp lung pentru a ajunge la rezultate. De aceea până să avem un produs care se vinde avem nevoie de mai mult timp de cercetare. Statul francez încurajează acest tip de cercetare industrială, dar avem nevoie de investitori să funcționăm până când produsul nostru e gata. Asta a fost una dintre cele mai mari provocări - să atragem investitori înainte să avem cifră de afaceri”, precizează ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
adriana gogonel
statinf